În perioada 9-11 iulie, Asociația Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii (ABA ROLI) din R. Moldova a găzduit vizita unei delegații din Washington - Steven Lepper, directorul Inițiativei pentru Supremația Legii din cadrul Asociației Barourilor Americane, şi Alexandra Belenkaya, Directorul de Programe pentru Europa și Eurasia al acestei asociaţii. Chiar în prima zi, persoanele respective au făcut o vizită de lucru la Institutul Naţional al Justiţiei, ele fiind însoţite de către Ronald Wolfson, Director regional ABA ROLI pentru Moldova, Ucraina si Armenia, Iulia Marcinschi, coordonator de programe Parteneriatul National pentru Drepturi Egale, ABA ROLI Moldova, şi Alina Secrieru, consilier juridic, coordonator Initiativa Anticoruptie, ABA ROLI Moldova.