Evenimente

20.02.2014

Timp de două zile, pe 18 şi 19 februarie, Institutul Naţional al Justiţiei a fost gazda cursului de instruire continuă care a inclus bazele teoretice ale microeconomiei şi finanţelor.

18.02.2014

Ieri, 17 februarie, Institutul Naţional al Justiţiei, în parteneriat cu Programul de Consolidare a Instituţiilor Statului de Drept (ROLISP), a iniţiat o serie de cursuri de formare continuă în domeniul analizei statisticii judiciare pentru preşedinţii instanţelor judecătoreşti şi şefii secretariatelor.

11.02.2014

În vederea asigurării unei practici judiciare corecte şi unitare la examinarea litigiilor privind aplicarea legislaţiei fiscale, Institutul Naţional al Justiţiei continuă ciclul de seminare dedicate domeniului respectiv. Bunăoară, luni, 10 februarie, 50 de judecători şi procurori din republică s-au prezentat la INJ pentru a beneficia de instruirea profesională în cadrul cursului „Particularităţile aplicării legislaţiei fiscale”.

10.02.2014

Pe data de 4 şi 6 februarie anul curent, la Curtea de Apel Chişinău au avut loc două seminare de instruire privind aplicarea Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, versiunea a IV-a, pentru colaboratorii instanţei respective.

08.02.2014

Stimată doamnă Maria Malanciuc!