Vineri, 19 decembrie 2025, la Institutul Național al Justiției a avut loc masa rotundă „Promovarea culturii memoriei victimelor represiunilor politice”, organizată în parteneriat cu Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Republica Moldova. Evenimentul a reunit candidați la funcțiile de judecător și de procuror din ambele promoții, precum și angajați ai Institutului, având drept scop consolidarea responsabilității civice și profesionale față de memoria istorică.
Miercuri, 17 decembrie 2025, directoarea Institutului Național al Justiției, Ramona Strugariu, a primit-o în vizită pe noua directoare a Biroului Organizației Internaționale pentru Dezvoltarea Dreptului (IDLO) în Republica Moldova, Andreea Vesa. La întrevedere au mai participat Ecaterina Popa, șefă a Direcției instruire și cercetare, Dan Bitianov, specialist principal în Secția instruire continuă, precum și reprezentantele proiectului „Promovarea integrității și transparenței pentru un sector de justiție modern” – Irina Lupușor și Vladislava Martin-Sîrbu.
Astăzi, 16 decembrie 2025, la Institutul Național al Justiției au început formările cu prezență fizică din cadrul Programului de instruire în domeniul pledoariei (Advocacy Training Programme). Activitatea se desfășoară pe parcursul a trei zile și vine în continuarea etapei pregătitoare care a inclus sesiuni online desfășurate în luna noiembrie.
În vederea consolidării capacităților naționale în domeniul investigațiilor financiare și al recuperării activelor, în perioada 8-12 decembrie 2025, la Institutul Național al Justiției s-a desfășurat prima săptămână dintr-un program-pilot de instruire foarte complex, cu o componentă de formare a formatorilor. Această etapă a vizat pregătirea specialiștilor care vor aplica metodologia Centrului Internațional pentru Recuperarea Activelor (ICAR) în instruirile de profil și vor contribui la dezvoltarea unei rețele naționale de formatori calificați.