11. 02. 2014
În vederea asigurării unei practici judiciare corecte şi unitare la examinarea litigiilor privind aplicarea legislaţiei fiscale, Institutul Naţional al Justiţiei continuă ciclul de seminare dedicate domeniului respectiv. Bunăoară, luni, 10 februarie, 50 de judecători şi procurori din republică s-au prezentat la INJ pentru a beneficia de instruirea profesională în cadrul cursului „Particularităţile aplicării legislaţiei fiscale”.
Sistemul fiscal reprezintă unul din elementele-cheie ale relaţiilor economice de piaţă şi include sistemul de impozite şi taxe (totalitatea impozitelor, taxelor şi altor plăţi, în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare), legislaţia fiscală (reglementări juridice, financiare privind veniturile publice) şi aparatul fiscal (activitatea organelor de stat responsabile de asigurarea colectării depline şi în termenul stabilit a impozitelor, taxelor, penalităţilor etc., precum şi de efectuare a acţiunilor de cercetare în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale).
Formatorii cursului de instruire continuă au fost Mariana Voloh, şef adjunct al Direcţiei Administrarea Fiscală a Inspectoratului Fiscal de Stat, şi Nicolae Clima, judecător la Curtea Supremă de Justiţie.
După o mică introducere la tema seminarului, experţii au pus accentul pe:
- analiza principalelor componente ale bugetului de stat – impozitul pe venit şi taxa pe valoare adăugată;
- măsurile de executare silită a obligaţiei fiscale;
- administrarea fiscală prin prisma modificărilor şi completărilor aferente a. 2014;
- practica aplicării legislaţiei fiscale etc.