Program avansat de formare formatori

07. 07. 2014

Formatorii reprezintă fondul indispensabil instruirii în cadrul Institului Naţional al Justiţiei. Rolul acestora este de a realiza formarea iniţială şi continuă a judecătorilor, procurorilor şi a altor categorii de specialişti care contribuie la înfăptuirea justiţiei, utilizând metode interactive şi moderne de formare a adulţilor. Anume pentru a consolida şi spori eficienţa în realizarea obiectivelor sale, INJ susţine procesul de perfecţionare a competenţelor pedagogice ale formatorilor prin organizarea permanentă a unor activităţi de formare a formatorilor, inclusiv în domeniul aplicării noilor metodologii şi tehnologii de formare.

Astfel, pe 3-4 iulie curent, a fost desfăşurat, în parteneriat cu USAID ROLISP, programul avansat de formare formatori cu genericul Metodologia de formare activ-participativă. Instruirea a avut loc la Complexul Hotelier-turistic IT Relax din Vadul lui Vodă. Au participat, în mod selectiv, ca urmare a instruirilor anterioare, cei mai buni formatori.

Dată fiind schimbarea de paradigmă în educaţie şi formare - de la cunoştinţe la abilităţi -, programul a prevăzut abordarea activ-participativă a temelor, a problemelor, instruirea continuă personalizată centrată pe necesităţile şi interesele fiecărui participant, rezultând cu sinteze şi deprinderi de aplicare a metodelor de predare.

Din start, au fost stabilite şi analizate nevoile individuale de formare a formatorilor. Expertul în formare continuă Otilia Păcurari, dr., prof. univ., formator la Institutul Naţional al Magistraturii din România, a realizat o prelegere interactivă adecvată intenţiilor şi aşteptărilor participanţilor. În urma asaltului de idei, aceştia din urmă au dedus competenţele formatorului şi unele aspecte importante, precum calităţile formatorului, disciplina profesională, atitudinea, interesul acestuia, feedback-ul şi alte principii care asigură o instruire de succes.

Formatorul cursului a prezentat şi a aplicat totodată mai multe metode - prelegerea interactivă, asaltul de idei, lucrul în grup, lucrul în perechi, expunerea, simularea de proces ş.a. Audienţa a discutat, a fixat idei şi a expus soluţii. Ulterior, participanţii, repartizaţi în grupuri mici, au prezentat, aplicat şi abordat câte o metodă de formare într-un timp limitat prestabilit. Astfel, ei au conştientizat locul şi rolul metodelor într-un proces de instruire. Dezbaterile ulterioare au stabilit şi perfecţionat aplicarea acestora.

În următoarea sesiune de perfecţionare a specialiştilor, a fost organizat un atelier de lucru. Activitatea s-a desfăşurat în perechi prin tragere la sorţi. Acestea au pregătit secvenţa demonstrativă a unei teme, conform unui plan, stabilind obiective, tehnicile şi metoda aplicată, pregătind şi o prezentare PowerPoint. Prestaţia cuprindea limita de 20 minute, fiind totodată filmată, ca, ulterior, să fie vizionată şi supusă analizei.

Formatorii care au fost prezenţi la acest curs de instruire şi-au îmbunătăţit abilităţile de formare, au deprins noi practici şi au împărtăşit din experienţa lor.