Directoarea interimară a Institutului Național al Justiției, Ecaterina Popa, s-a întâlnit cu șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Discuțiile s-au axat îndeosebi pe dezvoltarea relațiilor de cooperare în domeniul formării profesionale a beneficiarilor ambelor instituții.
Cu această ocazie, Ecaterina Popa a evidențiat valoarea dialogului interinstituțional permanent în vederea realizării cu succes a direcțiilor de cooperare stabilite anterior.
În acest context, părțile au discutat despre necesitatea actualizării acordului de colaborare între INJ și IGP care expiră în curând, pentru a fi implementate o serie de noi acțiuni prevăzute în programele strategice care vizează consolidarea capacităților profesioniștilor din sectorul juridic întru creșterea calității instruirilor.
Astfel, se preconizează a fi organizate instruiri mixte, vizite de studiu și dezbateri care vor aborda diverse subiecte de interes comun pentru judecători, procurori și agenți de aplicare a legii.
La întrevedere, din partea Institutului Național al Justiției, au mai participat Olga Marandici, șefă a Secției relații internaționale, și Ion Bocan, șef al Secției formare continuă, iar din partea IGP – Galina Pleșca, șefă adjunctă a Direcției relații internaționale.