Evenimente

24.01.2022

Audienții ambelor promoții care în prezent își fac studiile la Institutul Național al Justiției, viitori judecători și procurori, au participat vineri, 21 ianuarie 2022, la lecția publică „Jurisdicția în materie penală din Germania”, susținută, în format online, de dr. Mayeul Hiéramente, avocat specializat în materie penală (Hamburg).

19.01.2022

Miercuri, 19 ianuarie 2022, la Institutul Național al Justiției a avut loc transmiterea oficială a echipamentului necesar pentru modernizarea tehnologică, procurat în cadrul proiectului „Suport pentru reforma sectorulu

18.01.2022

Judecători, procurori, șefi de secretariate, asistenți judiciari, precum și studenți/masteranzi ai Universității de Stat din Moldova și ai Universității de Studii Europene din Moldova au participat marți, 18 ianuarie 2022, la lansarea unei noi runde de instruire în cadrul cursului la distanță „Accesul femeilor la justiție”, elaborat de echipa Programului european al Consiliului Europei pentru formarea juriștilor în domeniul drepturilor omului (Programul HELP).

24.12.2021

22.12.2021

Executorii judecătorești stagiari au absolvit cursul de formare inițială. Evenimentul de înmânare a certificatelor de absolvire a avut loc miercuri, 22 decembrie 2021, la Institutul Național al Justiției.