Evenimente

01.03.2022

Institutul Național al Justiției exprimă solidaritate cu poporul ucrainean care trece prin timpuri de grea încercare cauzate de evenimentele dramatice din ultimele zile. Totodată, echipa INJ transmite un mesaj de susținere și compasiune colegilor săi de la Școala Națională a Judecătorilor din Ucraina și Academia Națională a Procuraturii din Ucraina în speranța ca aceste vremuri dificile să se termine cât mai curând posibil și cu puține tragedii umane.

24.02.2022

Implementarea acțiunilor din „Programul național de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pentru anii 2017-2022” a fost subiectul întâlnirii Ecaterinei Popa, Directoare interimară a Institutului Național al Justiției, cu Vitalie Meșter, Director executiv al Asociației Obștești Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD).

23.02.2022

În scopul prevenirii relelor tratamente aplicate persoanelor lipsite de liberate, Institutul Național al Justiției a demarat azi, 23 februarie 2022, un nou curs la distanță – „Standardele Comitetului european pentru prevenirea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante” (CPT) –, dezvoltat de Programul european pentru educația în domeniul drepturilor omului pentru profesioniștii din domeniul juridic (HELP) al Consiliului Europei (CoE), în cooperare cu Secretariatul CPT.

22.02.2022

Directoarea interimară a Institutului Național al Justiției Ecaterina Popa s-a întâlnit astăzi, 22 februarie 2022, cu Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) Eugeniu Rusu. Scopul acestei întrevederi a fost reafirmarea și consolidarea cooperării stabilite la nivel interinstituțional pe segmentul pregătirii profesionale a beneficiarilor INJ în domeniul proprietății intelectuale.

18.02.2022

La sfârșitul săptămânii curente, în cadrul modulului „Managementul activităților în instanța de judecată” destinat șefilor de secretariate, asistenților judiciari, grefierilor și altor colaboratori din instanță, Institutul Național al Justiției a desfășurat, în regim online, seminarele „Gestionarea activității instanței. Planificare strategică” și „Interacțiunea cu justițiabilii. Aspecte deontologice”. 115 colaboratori ai instanțelor de judecată s-au înregistrat pentru a participa la cursurile respective.