Miercuri, 19 ianuarie 2022, la Institutul Național al Justiției a avut loc transmiterea oficială a echipamentului necesar pentru modernizarea tehnologică, procurat în cadrul proiectului „Suport pentru reforma sectorului justiției în Moldova – Consolidarea capacităților naționale în oferirea instruirii eficiente bazate pe competențe pentru profesioniștii din domeniul juridic”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare cu asistența financiară a Guvernului SUA.
Donația include un smart board interactiv, monoblocuri și laptopuri, tehnică pentru rețea și licențe pentru soft, surse de alimentare neintreruptibilă pentru sala de calculatoare și server, cameră video cu accesorii pentru filmarea examenelor și a simulărilor de procese, echipamente periferice și instrumente de lucru cu PC, imprimantă multifuncțională etc.
La eveniment au participat Ecaterina Popa, Directoare interimară a INJ, și Armen Oganesean, șef al Centrului de Informații Juridice a INJ, procuror detașat; Kevin Lanigan, consilier juridic superior, și Olga Rabei, specialist programe juridice, Ambasada SUA în Republica Moldova; și Valentin Roșca, manager de proiect, PNUD Moldova.
Directoarea interimară a INJ, Ecaterina Popa, a adus mulțumiri partenerilor pentru colaborarea intensă dezvoltată de-a lungul timpului care a contribuit la modernizarea multor procese din cadrul INJ, în particular pentru echipamentul recepționat care va fi un suport important pentru buna derulare a activităților de formare destinate beneficiarilor INJ.
Proiectul „Suport pentru reforma sectorului justiției în Moldova – Consolidarea capacităților naționale în oferirea instruirii eficiente bazate pe competențe pentru profesioniștii din domeniul juridic”, al cărui beneficiar primar este Institutul Național al Justiției, a demarat în octombrie 2020, fiind axat pe două componente: sporirea capacităților INJ de a încorpora conceptele de cercetare, argumentare și scriere juridică în formarea profesioniștilor din sectorul justiției, precum și consolidarea capacităților instituționale și tehnice ale INJ, inclusiv dezvoltarea laturii digitale a instruirilor prestate.