Pentru şedinţa sa ordinară din 27 februarie, Consiliul Institutului Naţional al Justiţiei şi-a programat dezbaterea mai multor chestiuni ce ţin de activitatea curentă a instituţiei, totuşi discuţiile au fost concentrate asupra celor mai importante dintre ele: aprobarea comisiilor pentru examenele de absolvire a cursurilor de formare iniţială a viitorilor candidaţi la funcţii de judecător şi de procuror, modificarea Regulamentului din 21.06.2007 cu privire la formarea iniţială şi absolvire, modificarea Planului de formare iniţială a candidaţilor la funcţii de judecător şi de procuror în perioada 1 octombrie 2014 – 31 martie 2016 şi anunţarea concursului repetat pentru completarea reţelei de formatori la domeniul de studiu „Psihologia judiciară”.
În urma unei solicitări din partea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) în Republica Moldova, la Institutul Naţional al Justiţiei a avut loc o întrunire de lucru cu Viorica Olaru, asistent în cadrul proiectului regional (Belarus - Moldova - Ucraina) „Consolidarea Managementului Migraţiei şi a Cooperării în domeniul Readmisiei în Europa de Est (MIGRECO)” , finanţat de Uniunea Europeană.