Acordarea asistenţei juridice garantate de stat în cauze cu implicarea copiilor în conflict cu legea

26. 05. 2015

Conform Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pe anii 2011-2016, Institutul Naţional al Justiţiei , în colaborare cu Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat, a început formarea continuă a avocaţilor care acordă asistenţă juridică garantată de stat.

Luni, 25 mai, la Bălţi a avut loc instruirea primului grup de participanţi. Ei au audiat trainingul „Acordarea asistenţei juridice garantate de stat în cauze cu implicarea copiilor în conflict cu legea”.
 
Seminarul, divizat în patru sesiuni, a cuprins subiecte ce ţin de asigurarea drepturilor copilului în cadrul audierii şi efectuării altor acţiuni procesuale, particularităţile asistenţei juridice a copilului în timpul urmăririi penale şi al procedurilor speciale, participarea avocatului la judecarea cauzei penale în privinţa copilului ş.a.
 
Prezentările au fost realizate de către formatorii Mihail Lupu, avocat, vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat, membru al Consiliului Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, şi Arina Ţurcan, avocată, magistru în psihologie.
 
În lunile mai şi iunie vor mai fi organizate astfel de instruiri la Bălţi, Cahul, Comrat şi Căuşeni.