Stimaţi colegi,
Cu prilejul Zilei Juristului, am deosebita plăcere să Vă adresez, din partea mea şi a colectivului Institutului Naţional al Justiţiei, sincere felicitări şi urări de bine.
Stimaţi colegi,
Cu prilejul Zilei Juristului, am deosebita plăcere să Vă adresez, din partea mea şi a colectivului Institutului Naţional al Justiţiei, sincere felicitări şi urări de bine.
În zilele de 16 şi 17 octombrie curent, la Institutul Naţional al Justiţiei şi-a desfăşurat lucrările un seminar privind standardele internaţionale şi europene în domeniul migraţiei, destinat judecătorilor, procurorilor, avocaţilor, colaboratorilor poliţiei de frontieră şi ai Biroului Migraţie şi Azil. Acesta este al doilea seminar de instruire continuă organizat în cooperare cu Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraţionale (ICMPD) în cadrul proiectului finanţat de Uniunea Europeană „Combaterea Migraţiei Iregulare în Republica Moldova”, în vederea necesităţilor de consolidare a capacităţilor şi cunoştinţelor în domeniul dat.
La 10 octombrie curent a avut loc cursul de instruire „Medierea în domeniul proprietăţii intelectuale”, organizat de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), în cooperare cu Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), Ministerul Justiţiei şi Institutul Naţional al Justiţiei.
Ţinând cont de frecventele litigii care apar în domeniul protecţiei consumatorului, a devenit mult mai actuală iniţierea la acest capitol a judecătorilor şi procurorilor. Anume „Particularităţile soluţionării litigiilor ce ţin de domeniul protecţiei consumatorilor” a fost genericul seminarului desfăşurat astăzi la Institutul Naţional al Justiţiei.
Pe 3 şi 4 octombrie, la Institutul Naţional al Jusţiţiei s-a desfăşurat seminarul „Standarde internaţionale, noţiuni cheie pentru implementarea eficientă a Legii privind asigurarea egalităţii. Exemple din jurisprudenţa comparată”. Instruirea în domeniul antidiscriminării, realizată în cooperare cu Baroul Avocaţilor Americani / Iniţiativa pentru Supremaţia Legii în Moldova (ABA/ROLI) în cadrul programului „Parteneriatul Naţional pentru Egalitate”, a fost organizată pentru judecători şi procurori.