Întrevedere între Directorul interimar al INJ și Rectorul USM

28. 05. 2024

Luni, 27 mai 2024, la Universitatea de Stat din Moldova (USM) a avut loc întrevederea bilaterală dintre Directorul interimar al Institutului Național al Justiției (INJ), Adrian Cerbu, și Rectorul USM, Igor Șarov.

Dialogul a fost concentrat pe inițierea cooperării între cele două instituții în vederea excelării pe segmentul formării atât a studenților USM, cât și a beneficiarilor INJ. Astfel, au fost abordate subiecte privind perspectiva încheierii unui memorandum care să asigure implementarea unor inițiative și organizarea  activităților de instruire pentru reprezentanții din domeniul dreptului.

De asemenea, în contextul măririi în ultimii ani a numărului de candidați la funcțiile de judecător și de procuror, precum și a beneficiarilor Institutului Național al Justiției, a fost discutată oportunitatea externalizării, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, a procesului de formare continuă a beneficiarilor INJ. Utilizarea în comun a sălilor de studii moderne, dotate tehnic în corespundere cu necesitățile actuale, va contribui la îmbunătățirea procesului de instruire în ambele instituții.

La final, părțile și-au asumat angajamentul pentru materializarea colaborării și dezvoltarea unui cadru de formare optim pentru pregătirea tinerilor juriști și perfecționarea profesioniștilor din sectorul de drept.