Astăzi, 18 mai 2018, judecătorii federali americani Eduardo Robreno și Dan Aaron Polster au venit în vizită la Institutul Național al Justiției. La întrevedere au mai participat Shibani Malhotra, consilier superior în cadrul Oficiului justiţie penală, asistenţă şi parteneriat al Biroului afaceri internaţionale, droguri şi aplicarea legii din Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, precum și reprezentanții Secției justiţie penală și aplicarea legii de la Ambasada SUA în Republica Moldova – Timothy P. Buckley, Director, Kevin Lanigan, consilier senior în sectorul justiţiei, și Radu Foltea, consultant juridic național.
Cu această ocazie, Diana Scobioală, Directorul INJ, a informat oaspeţii despre atribuţiile şi priorităţile Institutului Național al Justiției, menționând schimbările care au loc în cadrul instruirii inițiale a candidaților la funcții de judecător și de procuror, prin adaptarea planurilor de studii la pregătirea practică a audienţilor și integrarea simulărilor de procese în cadrul cursului de formarea inițială. Totodată, dumneaei s-a referit la elaborarea unor noi planuri de formare continuă realizate în conformitate cu necesitățile de instruire a judecătorilor, procurorilor și a altor actori din sectorul justiției.
De asemenea, au fost discutate subiecte vizavi de viitoarele inițiative de colaborare în domeniul formărilor, partea americană fiind dispusă să ofere suport și expertiză pe segmentul instruirilor în domeniile care vor fi identificate ulterior.
Din partea Institutului, la întâlnire au mai participat Valentina Conțescu, consilierul Directorului, Alexandra Nica, șefa Direcției instruire și cercetare, Boris Talpă, șeful Centrului Informații juridice, judecător detașat, și Dumitru Obadă, șeful Secției didactico-metodică și formare formatori, procuror detașat.