În vederea generării schimbului de experiență și a familiarizării cu modul de funcționare a instituțiilor din sistemul de drept italian, Diana Scobioală, Director al Institutului Național al Justiției, însoțită de Valentina Conțescu, șefa Direcției management instituțional, a realizat, în perioada 11-18 mai 2019, o vizită de studiu în Italia.
Pe parcursul vizitei, reprezentanții INJ au avut oportunitatea de a merge la Palatul Justiției și Școala Superioară a Magistraturii din Florența, precum și la Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Casație și Ministerul Justiției din Roma.
Programul a inclus o serie de întruniri cu funcționari publici de conducere din sectorul justiției din Italia, la care au fost abordate subiecte ce țin atât de aspectele pozitive, cât și de cele mai importante provocări din sectorul justiţiei din ambele țări. Reprezentanții Institutului Național al Justiției și-au manifestat interesul îndeosebi față de procesul de formare a viitorilor judecători și procurori, precum și de practicile de desfășurare a cursurilor de instruire continuă destinate judecătorilor și procurorilor aflați în exercițiul funcțiunii.
Vizita de studiu a fost organizată în cadrul Proiectului Uniunii Europene „Suport pentru prevenirea și combaterea eficientă a corupției în sectorul justiției din Moldova”.