Stimați beneficiari ai INJ,
În temeiul colaborării INJ cu Școala Națională de Grefieri din România, Vă invităm să aplicați la cursul electronic „Limba română. Lexicul românesc actual. Tipuri de erori lexico-semantice - 2019”.
Ore de instruire: 12.
Participanți: grefieri, asistenți judiciari, colaboratori din cadrul curții de judecată, asistenți ai procurorului, colaboratori și formatori INJ, audienți INJ.
Perioada de înscriere la curs: 1-4 octombrie 2019.
Perioada activă a cursului: 5-20 octombrie 2019.
Susținerea testului de evaluare: 21-25 octombrie 2019.
Echipamentul necesar cursantului: computer (laptop, tabletă), boxe sau căști, conexiune la internet.
Descrierea generală a cursului: Cursul încearcă o evidențiere a principalelor aspecte și tendințe ale lexicului românesc din ultimele decenii, având în vedere prezența masivă de cuvinte noi și foarte noi din vocabularul românesc actual, modul cum acestea s-au format și direcțiile în care evoluează. Primele capitole ale cursului prezintă modalitățile de îmbogățire a vocabularului fie prin procedee interne (formarea de cuvinte noi prin derivare sau compunere; schimbări semantice), fie prin împrumuturi din alte limbi (în ultima perioadă o influență majoră asupra lexicului românesc a avut-o limba engleză). Ultimul capitol evidențiază mai multe tipuri de abateri de la regulile exprimării corecte, greșeli datorate necunoașterii sensului unor cuvinte recent apărute în limba română.
Modul de testare: testare obligatorie în perioada 21-25 octombrie 2019.
Certificarea: Participanții care vor promova cursul și testul final vor recepționa o adeverință din partea Școlii Naționale de Grefieri din România.
Pentru a aplica la curs urmați pașii următori:
1. Completați chestionarul electronic (Atenție! Doar persoanelor care vor completa chestionarul electronic li se va oferi accesul la curs.).
2. Accesați noua Platforma de e-Learning disponibilă la adresa: http://formareonline.grefieri.ro
3. Înainte de a crea contul pe platformă, familiarizați-Vă cu aceasta prin accesarea secțiunii „Biblioteca virtuală” din pagina principală, unde sunt disponibile spre vizualizare două tutoriale video „Prezentare generală a platformei” și „Modalitatea de creare a contului”.
4. Creați contul.
5. Ulterior Veți fi atașat la curs.
Dacă aveți deficiențe tehnice, Vă rugăm să ne contactați la: tatiana.ciaglic@inj.gov.md