Un grup de asistenţi judiciari şi grefieri susţin examenele de capacitate

27. 10. 2015

27.10.2015. Marţi au început examenele de capacitate pentru asistenţii judiciari şi grefierii care au urmat, timp de trei luni, instruirea iniţială la Institutul Naţional al Justiţiei.

Azi şi mâine audienţii susţin proba scrisă. Asistenţii judiciari vor elabora proiectul unei hotărâri judecătoreşti şi al unei sentinţe judecătoreşti, iar grefierii – proiectul unui proces-verbal al şedinţei de judecată pe o categorie concretă de dosar civil şi de dosar penal.
 
Examenele la proba verbală vor avea loc pe 2 noiembrie, în cadrul cărora vor fi verificate cunoştinţele la disciplinele procesului civil şi ale celui penal.
 
După examinarea contestaţiilor, odată cu promovarea examenelor de capacitate, asistenţilor judiciari şi grefierilor li se vor înmâna atestate.
 
Amintim că 18 asistenţi judiciari şi 11 grefieri au frecventat cursul de formare iniţială, care a constat din şase săptămâni de cursuri teoretice, precum şi un stagiu de practică desfăşurat la locul de muncă în instanţele judecătoreşti.