Un ghid „de buzunar” pentru judecătorii de instrucţie

13. 07. 2012

Directorul executiv al INJ, dna Anastasia Pascari, şi şefa Direcţiei instruire şi cercetare a INJ, dna Viorica Puica, au avut o discuţie cu Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din România, şi Radu Danii, coordonator de proiecte la Programul de Drept al Fundaţiei Soros din Moldova.

La Fundaţia Soros, în cadrul programului care se ocupă de implementarea proiectelor, este programat, în colaborare cu Consiliul Superior al Magistraturii şi Curtea Supremă de Justiţie, un proiect ce ţine de activitatea judecătorilor de instrucţie. Cercetările elaborate cu concursul mai multor experţi internaţionali au demonstrat că există anumite probleme în activitatea judecătorilor de instrucţie, probleme care rezultă şi în condamnările Moldovei la CEDO, în baza articolului 5. Principala cauză a acestor condamnări se pare că este motivarea slabă sau lipsa motivării încheierilor prin care sunt dispuse măsuri preventive şi, în special, măsuri privative de libertate, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu. În cadrul acestui proiect, se încearcă o îmbunătăţire a performanţelor acestei categorii profesionale. Una din componentele proiectului este elaborarea unui ghid practic, „de buzunar”, în baza experienţei internaţionale, care să fie ca îndrumător pentru judecătorul de instrucţie atunci când îşi motivează încheierile.

Pentru elaborarea acestui ghid, a fost invitat, ca specialist cu experienţă internaţională, Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din România. El va fi asistat de doi consultanţi naţionali – Vasile Rotaru, specialist în procedura penală, şi Olimpia Gribincea de la Asociaţia avocaţilor americani.  

Cristi Danileţ şi Radu Danii au solicitat o întrevedere cu administraţia INJ pentru a specifica unele aspecte ce ţin de formarea continuă a judecătorilor, în special – a judecătorilor de instrucţie şi dacă acest ghid s-ar înscrie în unele programe de studiu la INJ.

Pe parcursul discuţiilor, dna Anastasia Pascari a subliniat faptul că în grupul de lucru care elaborează ghidul ar fi necesar de inclus măcar un judecător local, care cunoaşte cum este motivată o hotărâre. E nevoie şi de practicieni, căci ghidul va trebui să conţină şi aspectul practic, ţinând cont de legislaţia naţională. La această observaţie, Radu Danii a venit cu concretizări, menţionând că asemenea întâlniri au anume scopul de a atrage diferiţi experţi în procesul de elaborare a ghidului. Ghidul va fi elaborat în baza discuţiilor cu diferiţi profesionişti, în urma mai multor întâlniri ale autorilor cu judecători de instrucţie, cu procurori, reprezentanţi ai Curţii Supreme de Justiţie şi ai altor instituţii din domeniu. După prima etapă de elaborare a ghidului, când acesta va fi în variantă de schiţă, va dura a doua etapă, în care varianta de schiţă va fi pusă în discuţii cu toată lumea implicată la elaborarea ghidului.