Standarde profesionale în activitatea avocaţilor care acordă asistenţă juridică garantată de stat

01. 04. 2014
În vederea formării continue a avocaţilor care acordă asistenţă juridică garantată de stat şi a fortificării mecanismelor de gestionare şi asigurare a asistenţei juridice din Republica Moldova, Institutul Naţional al Justiţiei, în cooperare cu Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat, a organizat trei seminare cu genericul Standarde profesionale în activitatea avocaţilor care acordă asistenţă juridică garantată de stat la etapa iniţială a urmăririi penale. 
 
Primul curs, din 25 martie curent, şi cel care a avut loc azi, 1 aprilie, s-au desfăşurat la Curtea de Apel Bălţi, iar al treilea va avea loc pe 8 aprilie în sala de conferinţe a Judecătoriei din oraşul Cahul.
 
Instruirea constă în determinarea standardelor profesionale în activitatea avocaţilor care acordă asistenţă juridică garantată de stat şi identificarea atribuţiilor avocatului privind apărarea în cauze penale.
 
Formatorul cursurilor de instruire este Ludmila Spinu, doctor în drept, avocat în cadrul Biroului asociat de avocaţi „Avocaţii Publici”.
 
În cadrul acestor seminare, audienţii îşi perfecţionează cunoştinţele în domeniul aplicării standardelor de apărare la etapa iniţială a urmăririi penale pentru asigurarea reprezentării efective a beneficiarilor pe durata aflării în sectoarele de poliţie, în faţa procurorului şi a judecătorului de instrucţie.
 
Codul comportamentului profesional şi atribuţiile avocaţilor în acordarea asistenţei juridice la etapa iniţială a desfăşurării procesului penal constituie subiectele incluse în agenda seminarului: Prezentarea standardelor profesionale de activitate ale avocaţilor care acordă asistenţă juridică garantată de stat la etapa iniţială a urmăririi penale; Dexterităţi privind interacţiunea primară cu beneficiarul asistenţei juridice garantate de stat; Identificarea strategiei de apărare privind obţinerea celor mai bune soluţii pentru beneficiar.