19. 02. 2015
Institutul Naţional al Justiţiei, în parteneriat cu Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, continuă seria de seminare cu genericul „Standarde naţionale şi internaţionale în domeniul nediscriminării”.
Pe 18 februarie curent, s-a desfăşurat primul seminar din cele programate în acest an (în total vor fi patru), la care au participat judecători şi procurori din diferite regiuni ale republicii interesaţi de domeniul respectiv. Diana Scobioală, Directorul executiv al INJ, a subliniat în mesajul de salut că tematica dată „continuă să fie unul dintre priorităţile noastre. Ea rezultă din multiple acte internaţionale la care suntem parte, iar statul nostru trebuie să îndeplinească toate obligaţiile pozitive şi negative în virtutea principiului nediscriminării şi interdicţiei discriminării”.
Valentina Purcel, coordonator de proiecte în cadrul Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, a enumerat obiectivele educaţionale şi metodele de lucru ale trainingului, menţionând că se doreşte „avansarea practicilor de judecare a cazurile de discriminare, precum şi promovarea aplicării corecte atât a Legii nr. 121 privind asigurarea egalităţii, cât şi a tratatelor internaţionale”.
Orice deosebire, excludere, restricţie ori preferinţă în drepturi şi libertăţi a persoanei sau a unui grup de persoane, precum şi susţinerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale sau pe criterii presupuse este discriminare. Despre definiţiile şi prevederile de bază ce ţin de egalitatea şi nediscriminarea în legislaţia naţională şi internaţională, inclusiv despre elementele şi formele discriminării, a vorbit Dumitru Sliusarenco, avocat la PROMO-LEX.
În cadrul seminarului au fost abordate – de către Andrei Lungu, avocat al Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova, – şi subiecte privind adjudecarea cazurilor, privind procedurile, provocările şi dificultăţile în implementarea jurisdicţiilor, inclusiv inversarea probei, fiind aduse ca exemple cazuri concrete. Dumnealui a mai menţionat că, în cadrul Programului Litigare, avocaţii IDOM oferă consultaţii juridice şi asistenţă juridică persoanelor cu statut HIV/SIDA, membrilor familiilor lor, precum şi grupurilor de risc, apărând drepturile acestora în instanţele de judecată naţionale şi internaţionale. Alina Grigoraş, ofiţer în domeniul drepturilor omului la OHCHR, a relevat problematicile speciale ale Legii cu privire la asigurarea egalităţii: drepturile persoanelor cu dizabilităţi/acomodarea rezonabilă.
Despre cadrul instituţional pentru prevenirea şi combaterea discriminării şi asigurarea egalităţii a relatat Doina Ioana Străisteanu, unul dintre membrii Consiliuluipentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii. Expertul a prezentat atribuţiile Consiliului, ţinându-se cont că acesta a fost instituit în scopul asigurării protecţiei împotriva discriminării, modalitatea de depunere a plângerii la Consiliu, examinarea plângerii etc.
De asemenea, participanţii au avut ocazia să lucreze în grup, discutând şi pronunţându-se asupra cazurilor de discriminare.