Stabilirea domiciliului copiilor după divorţ

16. 03. 2015
Luni, 16 martie, un grup de judecători şi procurori s-a adunat în incinta Institutului Naţional al Justiţiei pentru a audia seminarul „Stabilirea domiciliului copiilor după divorţ. Criterii de apreciere a interesului superior al minorului în cazul părinţilor cu reşedinţă în străinătate. Decăderea din drepturile părinteşti. Regimul juridic al adopţiei”.
 
Tematica respectivă face parte din domeniile prioritare care rezultă din documentul strategic Planul naţional de acţiuni pentru implementare a Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anii 2014-2016.
 
În calitate de formatori au fost Maria Ghervas, judecător al Curţii Supreme de Justiţiei, şi Valentina Cebotari, doctor în drept, conferenţiar la Universitatea de Stat din Moldova.
 
Cursul de formare continuă a urmărit cunoaşterea de către audienţi a aspectelor teoretice şi practice ale jurisprudenţei naţionale şi internaţionale privind stabilirea şi contestarea paternităţii, identificarea criteriilor de apreciere a interesului superior al minorului în cazul părinţilor cu reşedinţă în străinătate, aplicarea corectă a legislaţiei, inclusiv modificările legislative privind adopţia copiilor, estimarea particularităţilor specifice de examinare a cauzelor de încuviinţare a adopţiei copiilor etc.
 
Pentru a face cunoştinţă cu agenda seminarului, accesaţi aici.