Specialiști antitrafic de ființe umane din Armenia au efectuat o vizită de studiu la INJ

22. 11. 2016

Aflați într-o misiune de studiu în Republica Moldova, o delegație din Armenia a efectuat, pe 22 noiembrie curent, o vizită de documentare la Institutul Național al Justiției, scopul căreia a fost de a face cunoștință cu cele mai bune practici de asistență și protecție a victimelor traficului de ființe umane din Republica Moldova.

Din delegație au făcut parte reprezentanți ai diferitor structuri din Armenia, precum specialiști antitrafic din instituțiile guvernamentale, organizații internaționale și din sectorul neguvernamental – Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale, Procuratura Generală, Poliția, OSCE, UMCOR, ONG „Hope and Help”, ONG „Democracy Today”.

La întrevedere, din partea Institutului Național al Justiției au participat Svetlana Novac, director adjunct, Alexandra Nica, șefa Direcției instruire și cercetare, Ecaterina Popa, șefa Secției formare continuă, și Cristina Hadârcă, șefa Secției relații internaționale. Dumnealor au prezentat informaţii despre Institutul Național al Justiției, inclusiv despre activităţile curente, sarcinile INJ. În cadrul vizitei membrii delegaţiei s-au familiarizat cu programele de instruire la INJ, în special – cu cele ce ţin de pregătirea cadrelor de procurori şi de judecători, cu sesiunile de perfecţionare şi recalificare în domeniul contracarării traficului de fiinţe umane.