27. 05. 2013
Medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluţionare a conflictului dintre părţi pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane, care poate să faciliteze negocierile dintre părţi şi să le acorde asistenţă în soluţionarea conflictului prin obţinerea unei soluţii reciproc acceptabile, eficiente şi durabile. Medierea se efectuează în baza principiilor accesului liber şi egal la această procedură, liberului consimţământ, confidenţialităţii, imparţialităţii, neutralităţii, independenţei şi liberei alegeri a mediatorului.
Despre regimul juridic al medierii, recentele modificări în legislaţia naţională şi practica statelor europene vizavi de mediere a relatat Marcel Burlacu, preşedintele Uniunii Naţionale a Mediatorilor, în cadrul seminarului care a avut loc astăzi, 27 mai, la Institutul Naţional al Justiţiei. În faţa judecătorilor şi procurorilor, dumnealui s-a referit şi la misiunea, rolul, valorile şi scopurile medierii civile şi penale în calitate de segment al justiţiei restaurative şi element al politicii penale, la problemele de implementare a medierii în Republica Moldova, insuficienţa reglementărilor şi particularităţile medierii muncii şi a celei fiscale.
Formatorii INJ – Victoria Gonţa, doctor în psihologie, şefa Catedrei sociologie şi asistenţă socială (ULIM), şi Maria Vârlan, doctor în psihologie, şefa Catedrei asistenţă socială (UPS „I.Creangă”) – au abordat subiecte precum etapele procesului de mediere (activităţile de pre-mediere, iniţierea medierii, identificarea problemelor, elaborarea planului de negociere, crearea unei înţelegeri reciproce şi formularea alternativelor, încetarea procesului de mediere), stilurile de mediere (facilitativă, evaluativă, transformativă, narativă), tehnici aplicate în mediere (tehnici comunicative, tehnici de lucru şi control al emoţiilor, tehnici de identificare a soluţiilor).
Tot azi, asistenţii judiciari din prima instanţă au audiat cursul „Întocmirea actelor procesuale civile şi penale şi modificările în codurile de procedură civilă şi penală”. Dumitru Visternicean, judecător, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, şi Elena Belei, doctor în drept, conferenţiar la Universitatea de Stat din Moldova, au vorbit despre impactul modificărilor recente în legislaţia procesuală asupra metodologiei întocmirii actelor procesual civile, exigenţe generale referitoare la întocmirea actelor procesual civile, metodologia întocmirii încheierilor/hotărârilor judecătoreşti şi perfectării proceselor-verbale.
Vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie, preşedintele Colegiului penal al CSJ, Constantin Gurschii, şi-a axat prezentarea pe subiecte ce ţin de actele procedurale penale în faza urmăririi penale, metodologia întocmirii încheierilor judecătoreşti în baza judecării cauzei penale (încheierilor instanţei de fond) şi încheierile privind măsurile preventive. Iar Petru Ursache, judecător al Colegiului penal al CSJ, s-a referit la procedura deliberării şi întocmirea sentinţei în instanţa de fond.
În cadrul cursului de instruire, participanţii au discutat speţe în grupuri şi au întocmit încheieri şi sentinţe în cauze concrete.