Seminare internaţionale Investigarea în conformitate cu standardele europene a plîngerilor privind maltratarea/tortura

26. 03. 2010

 Organizate de Consiliul Europei şi Institutul Naţional al Justiţiei în cadrul Programului Comun al Consiliului Europei/Uniunii Europene Combaterea relelor tratamente şi a impunităţii.

La deschiderea seminarelor alocuţiuni de salut au rostit Veaceslav DIDÂC, director executiv adjunct al INJ, Bojena MALANCIUK, manager regional de proiectul, Secţia de perfecţionare a cadrelor din Directoratul general al Drepturilor Omului şi Problemelor Juridice, Consiliul Europei, şi Anatolie MUNTEANU, Preşedinte al Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, Ombudsman, Directorul Centrului pentru Drepturile Omului.
La seminare au participat 40 de judecători şi 40 de procurori din ţară şi din municipiul Chişinău.
 
În cadrul seminarulor experţii internaţionali: Erik SVANIDZE şi Jim MURDOCH consultanţi regionali pe termen lung la Consiliul Europei în cadrul Programului Comun Combaterea relelor tratamente şi a impunităţii, au elucidat următoarele subiecte: • Anchetarea cazurilor de maltratare;• Măsuri de precauţie pentru prevenirea maltratărilor şi importanţa lor pentru anchetă;•Criterii de anchetă eficientă a cazurilor de maltratare (tortură);•Exemple de aplicare a criteriilor de anchetă eficientă a cazurilor de maltratare: cele mai bune practici din ţările-membre ale Consiliului Europei; •Trecerea în revistă a jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului.
 
În prezentările experţilor naţionali - formatori INJ în domeniul CEDO: Raisa BOTEZATU, preşedinte interimar al Curţii Supreme de Justiţie, Eduard HARUNJEN, procuror, şef Secţie control al urmăririi penale, Procuratura Generală, Tatiana RĂDUCANU, judecător CSJ, ex-membru al Comitetului European pentru prevenirea torturii şi a tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante (CPT), Luciana IABANGI şi Viorel MORARI, procuror, Procuratura Anticorupţie, au fost abordate probleme actuale precum: • Practica judiciară a Curţii Supreme de Justiţie privind aplicarea Articolului 3 CEDO; • Erorile admise de către instanţele judecătoreşti naţionale la aplicarea Articolului 3 CEDO; • Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu privire la unele chestiuni ce ţin de aplicarea de către instanţele judecătoreşti a prevederilor Articolului 3 CEDO; • Rolul Procuraturii în combaterea torturii; • Obligaţiile statului în prevenirea relelor tratamente; • Condamnările Republicii Moldova de către CtEDO privind ancheta neefectivă pe marginea plîngerilor de maltratare şi privind sancţionarea inadecvată a persoanelor care au aplicat tortura etc.
 
La finele seminarului participanţilor le-au fost înmînate certificate.