Seminar privind etica profesională a consilierilor de probaţiune.

17. 05. 2014
În temeiul art. 37 din Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, ţinând cont de organizarea şi funcţionarea organelor de probaţiune, Oficiul Central de Probaţiune, în colaborare cu Institutul Naţional al Justiţiei, a organizat şi desfăşurat pe 15 şi 16 mai curent cursul de instruire Unele aspecte privind prevenirea şi combaterea comportamentului corupţional în sectorul justiţiei. Etica profesională. 
 
Dedicat consilierilor de probaţiune, seminarul a avut drept scop analiza şi, ca urmare, implementarea politicii anticorupţie pentru asigurarea integrităţii în serviciul public şi în sectorul justiţiei.
 
În prima sesiune a zilei au fost expuse conceptele de bază de integritate a justiţiei (noţiuni, cauze şi consecinţe), vulnerabilităţile acestui domeniu şi standardele internaţionale privind menţinerea integrităţii angajaţilor din sistemul justiţiei.
 
Formatorul Mariana Kalughin, expert al Centrului de analiză şi prevenire a corupţiei, a relatat despre corupţie, care, deşi a existat din toate timpurile, a devenit nefirească amploarea acestui fenomen. Dumneaei a prezentat unele recomandări de prevenire a comportamentului corupţional. Totodată, au fost discutate subiecte ce ţin de asigurarea integrităţii individuale şi a întregului sistem – fapte de comportament corupţional în legislaţia naţională, situaţii ambigue care pot genera dubii cu privire la integritatea actorilor justiţiei, reputaţia profesională. 
 
Alt subiect pus în discuţie a fost Noţiunea şi instrumente preventive ale corupţiei. A fost menţionată tipologia instrumentelor – instituţionale şi metodologice -, printre care se regăseşte Comisia Naţională de Integritate cu câteva atribuţii de bază: verificarea declaraţiilor pe venit şi a proprietăţilor, verificarea intereselor personale, verificarea şi tratarea conflictelor de interese şi a situaţiilor de incompatibilitate, verificarea regimului juridic al cadourilor ş.a. Despre rolul şi responsabilitatea Comisiei Naţionale de Integritate în prevenirea corupţiei a vorbit Anatolie Donciu, preşedintele Comisiei naţionale de Integritate, formator INJ. 
 
A doua sesiune a zilei a prevăzut reglementările naţionale privind conduita şi etica profesională a consilierului de probaţiune. Şeful serviciului juridic al Oficiului central de probaţiune, Vitalie Reniţă, în calitatea sa de formator, a tratat principiile, normele de conduită şi etica profesională a consilierului de probaţiune. Independenţa profesională şi responsabilitatea consilierului de probaţiune, Interacţiunea cu subiecţii de probaţiune, Cooperarea consilierului de probaţiune cu actorii comunitari şi Facilitarea exercitării activităţilor de probaţiune cu ajutorul voluntarilor au fost subiectele de bază abordate în cadrul acestui seminar.