Să trăiți, domnule procuror Didâc!

01. 08. 2013

În legătură cu împlinirea a 40 de ani de activitate în organele procuraturii, prin ordinul Procurorului General, Corneliu Gurin, pentru organizarea și dirijarea excelentă a activității, executarea exemplară a atribuțiilor de serviciu, activitate îndelungată și ireproșabilă în organele procuraturii, domnului Veaceslav Didâc, procuror detașat la Institutul Național al Justiției, i s-a decernat crucea „Pentru merit” clasa 1.

Veaceslav Didâc s-a născut în satul Halahora de Sus, raionul Briceni la 5 noiembrie 1949.

După absolvirea Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Moldova (1973), a fost angajat în organele Procuraturii în funcţia de anchetator la Procuratura raionului Octombrie din Chişinău. Pe parcursul anilor, toată viața și-a dedicat-o Procuraturii, ocupând și funcţii administrative: şef al unităţii de investigare a cauzelor excepţionale a Procuraturii Republicane, şef al Secţiei de supraveghere a respectării legilor de către organele de urmărire penală şi cercetare penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prim şef-adjunct al Direcţiei urmărire penală a Procuraturii Generale, şef al Centrului pentru pregătirea cadrelor Procuraturii, adjunct al Procurorului General.

În martie 2007, Procuratura Generală l-a detașat pe dl Veaceslav Didâc în funcția de director adjunct al Institutului Național al Justiției.

Astăzi, 1 august, când tocmai se împlinesc 40 de ani de când Veaceslav Didâc și-a început activitatea ca procuror, colectivul INJ îi adresează felicitări cordiale, dorindu-i, în primul rând, sănătate.

În cuvântul său de felicitare, Anastasia Pascari, Director executiv al INJ, menționează:

 

Mult stimate Domnule Veaceslav Didâc!          

În numele colectivului Institutului Național al Justiției și al meu personal, Vă felicit cu ocazia unui eveniment deosebit în viața Dumneavoastră – 40 de ani de activitate în organele Procuraturii.

La 1august 1973, V-ați început activitatea profesională pornind de la funcția de anchetator în Procuratura sectorului Râșcani al capitalei și, datorită perseverenței care Vă caracterizează, ați ajuns până în funcția de adjunct al Procurorului General, numele Dumneavoastră devenind unul de referință în domeniul dreptului.

Pe parcursul a 40 de ani de activitate ca procuror, ați dat dovadă de o bună reputație, motivată de cunoștințe temeinice în domeniu, corectitudine, imparțialitate și calități morale deosebite, această reputație fiind încununată cu aprecieri pe potrivă din partea statului - Lucrător de Onoare al Procuraturii și Ordinul Gloria Muncii.

Vă cunoaștem ca un specialist de excepție și în funcția de Director executiv adjunct al Institutului Național al Justiției, unde lucrați din 2007, fiind aici detașat de către Procuratura Generală. Cunoștințele Dumneavoastră teoretice și practice, acumulate pe parcursul a 40 de ani de activitate ca procuror, sunt de valoare mărgăritară pentru instruirile inițială și continuă, la care participați ca formator.

Ne mândrim că sunteți un coleg de-al nostru și Vă dorim, domnule procuror Didâc, să aveți mereu parte de bucuria și satisfacția eforturilor depuse pe parcursul acestor ani la asigurarea credibilității sistemului de drept în societate”.