Președintele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii - formator la INJ

29. 03. 2017

Marți, 28 martie, reprezentanți ai conducerii Institutului Național al Justiției au avut o întrevedere cu Mykola Gnatovskiyy, consultant internațional, Președintele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii, reprezentant din partea Ucrainei.

Pe parcursul discuțiilor, Diana Scobioală, Directorul INJ, i-a vorbit oaspetelui despre rolul instituției pe care o conduce în pregătirea viitorilor judecători și procurori, în formarea continuă a judecătorilor și procurorilor aflați în funcție, precum și a altor specialiști din sectorul justiției moldovenești. 

Mykola Gnatovskiyy, profesor în drept internațional la Universitatea Națională „Taras Șevcenko” din Kiev, s-a aflat la Chișinău ca formator în cadrul unui atelier de lucru destinat formatorilor, atelier cu genericul „Metodologia şi scenariile de investigaţie a cazurilor de folosire a armelor de foc şi echipamentelor speciale de către autorităţile publice în conformitate cu standardele internaţionale a drepturilor omului”, organizat de Institutul Național al Justiției în colaborare cu Amnesty International Moldova.