Practica internaţională privind compensarea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor omului

13. 06. 2013
Pe 13 iunie, Insitutul Naţional al Justiţiei, în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) şi Misiunea Norvegiană de Experţi pentru promovarea Supremaţiei Legii în Moldova (NORLAM), a organizat un curs de instruire continuă pentru judecători.
 
Tematica seminarului „Practica internaţională privind compensarea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor omului” este una foarte actuală, mai ales în condiţiile în care tot mai des sunt solicitate despăgubiri pentru prejudicii morale la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, doar în prima jumătate a acestui an plângerile cetăţenilor Republicii Moldova depuse la CtEDO au depăşit numărul de două mii.
 
Ca formatori la seminar au evoluat Vladislav Gribincea, preşedinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Torolv Groseth, judecător, expert NORLAM, şi Svetlana Filincova, vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie.
 
În cadrul trainingului au fost abordate subiecte legate de principiile generale ale practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la compensaţii, scopul general al despăgubirii, condiţiile pentru compensarea prejudiciului şi stabilirea mărimii acestuia de către CtEDO.
 
Au mai fost prezentate teme ce ţin de prejudiciul moral acordat de CtEDO în cauzele moldoveneşti, practica Curţii Supreme de Justiţie din Moldova cu privire la acordarea compensaţiilor pentru încălcarea drepturilor omului, precum şi experienţa norvegiană la acest capitol.
 
Pe langă cunoştinţele teoretice acumulate, participanţii la seminar au avut ocazia să lucreze în grup şi asupra unor cazuri practice.
 
Un alt grup de judecători vor audia cursul respectiv mâine, 14 iunie.