Practica aplicării legislaţiei ce ţine de contenciosul administrativ

20. 11. 2013
Ieri, 19.11.2013,  în incinta Judecătoriei sectorului Botanica, s-a desfăşurat seminarul cu privire la contenciosul administrativ.
 
Cu genericul Practica aplicării legislaţiei ce ţine de contenciosul administrativ, cursul de formare continuă a judecătorilor şi a procurorilor a fost organizat de către Institutul Naţional al Justiţiei, în vederea asigurării aprofundării cunoştinţelor şi a schimbului de experienţă între participanţi.
 
Contenciosul administrativ ca instituţie juridică are drept scop contracararea  abuzurilor  şi  a exceselor  de  putere  ale  autorităţilor publice,  apărarea  drepturilor persoanei în spiritul  legii,  ordonarea activităţii autorităţilor publice şi asigurarea ordinii de drept. 
 
Despre subiecţi cu drept de sesizare în contenciosul administrativ şi despre particularităţile contenciosului administrativ, despre formele de control asupra actelor administrative exercitate de către judecător a relatat Eugenia Fistican, judecător la Curtea de Apel din Chişinău.
 
Formatorul a evidenţiat trăsăturile caracteristice ale unor sintagme relevante, cum ar fi control judiciar şi control judecătoresc (de legalitate) asupra actelor administrative, contencios administrativ subiectiv şi obiectiv, procedura contenciosului administrativ şi cea contencioasă de drept comun şi altele, pentru evitarea utilizării inadecvate a termenilor în hotărârile judecătoreşti.
 
Cu referire la obiectul acţiunii şi la competenţa, dar şi la procedura examinării acţiunii în contenciosul administrativ, a vorbit Anastasia Pascari, director executiv al INJ. 
 
Dumneaei s-a referit la probleme ce apar în practica judiciară de zi cu zi, analizând unele aspecte ce ţin de activitatea judecătorului în examinarea cauzei şi actele emise de autorităţile administraţiei publice.
 
Potrivit Legii nr. 793 – XIV cu privire la contenciosul administrativ, obiectul acţiunii constituie actele administrative,  cu caracter normativ şi individual,  prin  care este  vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, emise de autorităţile publice.
 
Obiect al  acţiunii  în contenciosul administrativ poate  fi  şi nesoluţionarea  în termenul legal a unei cereri referitoare la un  drept recunoscut de lege. Or, dacă actul administrativ nu produce efect juridic, atunci acesta nu este obiect al contenciosului administrativ. 
 
În legătură cu competenţa şi procedura examinării acţiunii în contenciosul administrativ, dna Pascari a menţionat că, de regulă, acţiunea în contenciosul administrativ este precedată de examinarea cererii prealabile de către instanţa care a emis actul sau de către instanţa ierarhic superioară, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Cât despre procedurile de examinare propriu-zise a cauzei, acestea trebuie respectate conform prevederilor Codului de procedură civilă.
 
Un alt formator a fost Iulia Sîrcu, vicepreşedintele Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie. Dumneaei a abordat subiectul Practica naţională şi jurisprudenţa CtEDO în materie de contencios administrativ, accentuând greşelile frecvente în examinarea cazurilor şi invocând momente din practica judiciară a Curţii de la Strasbourg.