Conform Memorandumului de cooperare între Institutul Naţional al Justiţiei şi Agenţia de Stat pentru proprietatea intelectuală (AGEPI), semnat la 12 aprilie curent, care prevede necesitatea promovării cunoştinţelor despre sistemul naţional de protecţie şi asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în rândul angajaţilor din sectorul justiţiei al Republicii Moldova, marţi, 30 aprilie, a avut loc primul seminar dedicat particularităţilor soluţionării litigiilor privind protecţia proprietăţii intelectuale.
Cursul, destinat judecătorilor, a fost actual şi din considerentul că recent, pe 26 aprilie, a fost sărbătorită Ziua mondială a proprietăţii intelectuale.
Proprietatea intelectuală este un domeniu tânăr în comparaţie cu alte ramuri ale dreptului, deşi obiecte de proprietate intelectuală există încă din antichitate. Rolul proprietăţii intelectuale este unul foarte important atât prin prisma valorii obiectelor de proprietate intelectuală, cât şi prin implicarea acestora în viaţa economică, socială şi culturală a unei societăţi. Cu cât protecţia proprietăţii intelectuale este la un nivel mai înalt, cu atât economia funcţionează mai bine, iar cultura devine mai protejată.
Obiectivele legislaţiei proprietăţii intelectuale constau în stabilirea drepturilor morale şi economice ale creatorilor asupra creaţiilor lor şi a drepturilor publicului de a avea acces la aceste creaţii, precum şi promovarea creativităţii, propagarea şi încurajarea unei valorificări echitabile a rezultatelor acestei activităţi. Proprietatea intelectuală cuprinde proprietatea industrială (protecţia invenţiilor, soiurilor de plante, desenelor şi modelelor industriale, mărcilor de produse sau servicii, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate etc.), dreptul de autor şi drepturile conexe (protecţia operelor literare, artistice, ştiinţifice şi artistico-arhitecturale, programelor de calculator, precum şi a rezultatelor muncii interpreţilor, producătorilor de fonograme, videograme etc.).
Participanţii cursului au fost instruiţi de către experţii AGEPI – Ion Ţîganaş, vicedirector general, şi Andrei Moisei, director Departament juridic, – care au abordat următoarele subiecte: Aspecte generale privind drepturile de proprietate intelectuală; Litigiile în domeniul dreptului de autor şi a drepturilor conexe; Litigiile în domeniul proprietăţii industriale.