La 9 aprilie curent, Institutul Naţional al Justiţiei a marcat festivitatea organizată cu prilejul finalizării oficiale a studiilor şi înmînarea atestatelor absolvenţilor celei de-a patra promoţii a acestei instituţii – candidaţi la funcţiilor de judecător şi de procuror.
Evenimentul a fost onorat de prezenţa Preşedintelui Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, Procurorului General, Valeriu Zubco, Preşedintelui-interimar al Curţii Supreme de Justiţie, Constantin Gurschi, Preşedintelui-interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Nichifor Corochii, viceministrului Justiţiei, Vladimir Grosu, Preşedintelui Consiliului INJ, Gheorghe Creţu, formatori INJ şi alte personalităţi care nu au ezitat de a-şi împărtăşi sincerele felicitări celor care au ales să urmeze una dintre aceste profesii cu o responsabilitate majoră în societate.
„Urmează să parcurgeţi calea ce ţine de cariera în jurisprudenţă, atît în calitate de judecător, cît şi de procuror. Să ştiţi că aţi ales profesii nobile care sunt mult stimate în societate, şi totuşi încă odată vă asumaţi o povară” a menţionat în cuvîntul de inaugurare a evenimentului în cauză Preşedintele Consiliului INJ, Gheorghe Creţu dorindu-le proaspeţilor absolvenţi succese şi performanţe în atingerea potenţialului profesional la care aspiră.
Semnificația acestui eveniment este evidenţiată şi prin prisma procesului de realizare a Strategiei de reformare a sectorului justiției pentru anii 2011-2016. „Finisarea studiilor este marcată şi de faptul că justiția în Republica Moldova se află într-un moment destul de important în ceea ce privește dezvoltarea sistemului judiciar și aducerea lui în concordanță cu standardele europene… Astfel, obiectivele majore ale reformei justiției sunt actuale și pentru Institutul Național al Justiției, deoarece formarea profesională a judecătorilor și procurorilor constituie garanția independenței și imparțialității în exercitarea funcției, iar responsabilitatea pentru formarea inițială și continuă a judecătorilor și procurorilor revine Institutului Național al Justiției”, a menţionat în discursul său, Anastasia Pascari, Directorul executiv al INJ.
Absolvirea Institutului Naţional al Justiţiei este o nouă etapă în activitatea profesională a candidaţilor la funcţiile de judecător şi de procuror, de altfel esențială și pentru societate. Completarea funcţiilor de judecători şi procurori cu absolvenţii INJ influenţează pozitiv rezultatele activităţii Institutului în formarea şi educarea viitorului corp de judecători şi procurori. Şi nu este doar o datorie a acestei Instituții. Mai mult. Este o îndatorire pe care absolvenţiiau ales-o de a urma cu 18 luni în urmă.
„Cu o deosebită mîndrie doresc să menționez, că absolvenții noștri, care, astăzi, pleacă din cadrul Institutului Național al Justiției, pe parcursul studiilor au dat dovadă de cunoștințe bune la toate disciplinele incluse în programul de învățămînt, de responsabilitate și cumsecădenie” a menţionat Anastasia Pascari.
Stabilirea priorităţilor de activitate a Institutului Naţional al Justiţiei se datorează nemijlocit şi relaţiilor de coordonare cu alte instituţii de stat. În acest context, Anastasia Pascari a apreciat înalt colaborarea Institutului cu Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor, Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală, instanţele judecătoreşti şi alte instituţii ale statului, exprimîndu-şi recunoştinţa pentru aportul adus la realizarea priorităţilor de activitate ale acestei instituţii, bazată pe o atitudine constructivă în vederea asigurării unui proces de instruire eficient.
De asemenea, dumneaei şi-a exprimat gratitudinea faţă de membrii Consiliului INJ, care, implicîndu-se activ în viaţa Institutului, au intervenit de fiecare dată cu promptitudine, potrivit competenţelor, întru asigurarea unei formări iniţiale la un înalt nivel.
Succesul obţinut de audienţii INJ se datorează şi formatorilor din cadrul acestei instituţii cu o înaltă pregătire didactică, practicieni cu o experienţă avansată în domeniu, care și-au adus aportul la punerea unei temelii forte de instruire a candidaţilor la funcţiile de judecător şi de procuror prin ghidarea bunelor practici de înfăptuire a actului justiției, de respectare a supremației legii, de onorare a atribuțiilor și sarcinilor acestor profesii.
Pe parcursul studiilor de formare iniţială au dat dovadă de cunoștințe profunde și responsabilitate deosebită Negru Alexandru, Grosu Victoria, Dașchevici Lilia, Cauia Alina, Ciobanu Natalia, Lealin Iuri și alții.
„Fiecare dintre dumneavoastră trebuie să manifeste o stimă deosebită faţă de cetăţeni, faţă de acele doleanţe pe care le aşteaptă societatea de la noi ca persoane care înfăptuim justiţia....Sunt încrezut că aveţi o pregătire suficientă pentru a face faţă tuturor încercărilor care vor sta în faţa fiecărui dintre dumneavoastră” a afirmat în cuvîntul de salut Nichifor Corochii, Preşedintele- interimar al Consiliului Superior al Magistraturii.
„De astăzi porneşte o altă cale de activitate profesională care cunosc că va fi plină de greutăţi. Va fi plină de provocări, de tentaţii. Dar voi împreună trebuie să daţi dovadă de caracter, să rezistaţi la toate acele provocări şi tentaţii care vor exista. Şi numai prin disciplina dumneavoastră, prin corectitudine şi obiectivitate veţi putea să înfrîngeţi, să depăşiţi aceste greutăţi” a subliniat în discursul său Valeriu Zubco, Procurorul General.
„De funcţionarea justiţiei depinde absolut tot ce se întîmplă în această ţară. Nu va exista niciodată dezvoltare, progres şi bunăstare dacă nu va funcţiona justiţia. Dumneavoastră, în calitate de judecători şi procurori, veţi fi cei care nemijlocit veţi înfăptui justiţia. De modul cum vă veţi îndeplini obligaţiunile de serviciu depinde soarta oamenilor, soarta ţării noastre” a afirmat Alexandru Tănase, Preşedintele Curţii Constituţionale.
Cu un cuvînt de felicitare pentru absolvenţii Institutului a venit şi Preşedintele-interimar al Curţii Supreme de Justiţie, Constantin Gurschii care a accentuat importanţa studiilor în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei în vederea consolidării cunoştinţelor a celor care urmează să îmbrăţişeze una dintre aceste profesii, precum şi aspectele care trebuie menţinute în continuu în atingerea succesului şi performanţei în această carieră, menţionînd despre comportamentul etic şi atitudinea faţă de oameni atît a judecătorului, cît şi a procurorului.
„Într-adevăr păşiţi într-o nouă ipostază, o nouă filă se deschide în istoria dumneavoastră profesională” a menţionat viceministrul Justiţiei, Vladimir Grosu. „Este un exerciţiu pe care trebuie să-l parcurgi în fiecare zi. Să te numeşti jurist adevărat înseamnă să faci formare continuă în fiecare zi”, a specificat dumnealui.
Cu un cuvînt de felicitare a venit şi absolventul celei dintîi promoţii a Institutului Naţional al Justiţiei, Adrian Cerbu, care în prezent deţine funcţia de judecător la Judecătoria Bălţi. „Consider că această zi în viaţa actualilor absolvenţi ai INJ este una extrem de importantă datorită impactului determinant pentru viitoarea carieră juridică a acestora, precum a fost şi pentru noi anterior” a menţionat dumnealui, aducînd mulţumiri celor care au contribuit la crearea şi afirmarea acestei instituţii, atît din interiorul ţării, cît şi din exterior, ca instituţie publică de pregătire iniţială şi continuă a judecătorilor şi procurorilor. „Suntem profund recunoscători Institutului Naţional al Justiţiei pentru şansa reală echitabilă ce ne-a fost acordată de a ne realiza profesional în domeniul ales. În lipsa acestui mecanism o bună parte dintre noi nu aveam cum să ajungem, într-un termen rezonabil, în acea calitate profesională care ne aflăm astăzi” a adăugat dumnealui.
Alina Cauia, candidat la funcţia de procuror şi Alexandru Negru, candidat la funcţia de judecător au apreciat în discursurile lor prestanţa acestui eveniment, exprimînd omagii şi gratitudini conducerii Institutului Naţional al Justiţiei, partenerilor naţionali, membrilor Consiliului INJ, formatorilor INJ, conducătorilor stagiilor de practică, precum şi întregului personal al Institutului care au depus eforturi în vederea creării unor condiţii optime, a unui proces de studiu corespunzător celor mai înalte standarde.
„Iate-ne ajunşi la o etapă cînd trebuie să ne apreciem rezultatele de studii în cadrul INJ. A fost o perioadă foarte importantă, o experienţă de viaţă, cu o realizare pentru fiecare dintre noi. Am avut diferite obstacole, provocări pe parcursul unui an şi jumătate. Însă acestea nicidecum nu ne-au stins din elanul şi dorinţa de a deveni procurori sau judecători. Mai mult decît atît. Ne-au demonstrat încă odată în plus importanţa şi corectitudinea alegerii pe care am făcut-o cu 18 luni în urmă” a menţionat Alina Cauia.
„În cadrul acestui proces, fiecare dintre noi, a acumulat cunoştinţele necesare înţelegerii şi profesării funcţiei onorabile de judecător sau de procuror” a menţionat Alexandru Negru. „Să ne ajute Dumnezeu să suportăm povara pe care ne-am ales-o”!
Pînă în prezent, 127 audienţi au absolvit Institutul Naţional al Justiţiei, dintre care 38 – candidaţi la funcţia de judecător şi 89 – candidaţi la funcţia de procuror. Numirea în funcţie a absolvenţilor INJ denotă o consolidarea a justiţiei naţionale. Astfel, 100 de absolvenţi ai Institutului au fost numiţi în funcţie – 23 în funcţia de judecător şi 77 în funcţia de procuror, ceea ce contribuie la atingerea unor rezultate eficiente în vederea înfăptuirii unei justiţii eficiente şi transparente.