21. 03. 2012
La 21 martie curent, a avut loc întrevederea Directorului Institutului Naţional al Justiţiei, Anastasia Pascari cu managerul de programe, Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională USAID Ina Pîslaru, şi reprezentanţii Companiei „Checchi and Consulting” James Agee, vicepreşedinte, Chris Boeder, manager de programe, Frederick Yeager, director de program, Cristina Malai, vicedirector de program.
Colaborarea Institutului Naţional al Justiţiei cu organizaţii internaţionale prin intermediul diverselor programe şi proiecte impulsionează substanțial activitățile de formare inițială și continuă a judecătorilor și procurorilor, a altor juriști care contribuie la înfăptuirea justiției.
În prezent, INJ se identifică ca beneficiar al Programului privind Consolidarea Instituţiilor Statului de Drept în Republica Moldova, finanţat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Programul are ca obiectiv general consolidarea capacităţii instituţionale, a transparenţei şi a responsabilităţii instituţiilor cheie ale sistemului judiciar în scopul garantării independenţei şi sporirii eficienţei şi profesionalismului întregului sistem judecătoresc şi urmează a fi implementat în Republica Moldova de către Compania „Checchi and Consulting” timp de 4 ani.
În perspectiva unei noi colaborări pe viitor, doamna Anastasia Pascari a informat oaspeţii despre sarcinile şi priorităţile Institutului. Punerea în aplicarea a programului de instruire la distanţă în vederea eficientizării procesului de instruire iniţială şi continuă a judecătorilor şi procurorilor, precum şi crearea unui centru de resurse juridice se identifică ca obiective majore care necesită o susţinere substanţială. Dumneai a menţionat şi despre metodele de evaluare a formatorilor pentru a îmbunătăţi sistemul de învăţămînt prin elaborarea unei metodologii de evaluare a formatorilor, întocmirea curriculelor pentru formatori.
„Instruirea judecătorilor este un segment foarte important. Aştept cu nerăbdare să începem cooperarea cu INJ şi să stabilim acele planuri de activităţi pe care le vom face împreună” a menţionat James Agee, exprimîndu-şi disponibilitatea de a susţine activitatea Institutului, inclusiv prin includerea unor noi metode de instruire care au înregistrat un succes şi în alte ţări. „Cu mare plăcere vom lucra împreună, să vă ajutăm, să dezvoltăm nişte modalităţi prin prisma experienţei internaţionale care o are compania noastră” a adăugat dumnealui.
Compania „Checchi and Consulting” este o companie de dezvoltare internaţională cu sediul în Washington, DC şi a contribuit la consolidarea reformelor juridice din America Latină, Africa, Asia, Europa de Est şi Orientul Mijlociu. La moment, Compania pune în aplicare şi alte importante programe finanţate de USAID de consolidare a sistemului judiciar în Afganistan, Kosovo şi El Salvador.
De la 1 martie Programul a demarat şi pentru Republica Moldova. Ţinînd cont de direcţiile strategice privind reformarea sectorului justiţiei, Programul include activităţi care urmează a fi desfăşurate şi în parteneriat cu INJ.