Astăzi, 27 iunie 2023, parteneriatul dintre Institutul Național al Justiției și Inspectoratul General al Poliției a fost actualizat oficial prin semnarea unui nou Acord de colaborare. Semnatari ai documentului au fost Directoarea interimară a INJ, Ecaterina Popa, și Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Normele Acordului de colaborare creează premise de continuare a cooperării părților în vederea promovării cunoștințelor juridice, a respectului pentru drepturile omului, a valorilor democrației și a statului de drept.
Potrivit documentului, vor fi organizate instruiri mixte, vizite de studiu și dezbateri care vor aborda diverse subiecte de interes comun pentru judecători, procurori și agenți de aplicare a legii. Totodată vor fi efectuate schimburi de materiale de instruire, date statistice, rezultate ale cercetărilor științifice, broșuri și publicații de specialitate, recomandări metodice și de alte documente din domeniul pregătirii profesionale etc.
În cadrul evenimentului, în semn de recunoștință pentru succese la dezvoltarea și consolidarea cooperării interinstituționale și profesionale la nivel național și regional, șeful IGP a înmânat Directoarei interimare a INJ distincția Inspectoratului General al Poliției „Pentru cooperare”. După ce au fost discutate posibilele acțiuni care urmează a fi implementate în vederea dezvoltării competențelor profesionale ale beneficiarilor INJ și IGP, partenerii au făcut un tur al sălilor de studii ale Institutului.
Menționăm că precedentul Acord de colaborare între Institutul Național al Justiției și Inspectoratul General al Poliției a fost încheiat în anul 2018, pentru o perioadă de cinci ani.