Institutul Național al Justiției se alătură campaniei internaţionale „16 Zile de activism împotriva violenţei în bază de gen”, iniţiată de Women’s Global Leadership Institute în 1991 vederea promovării eliminării tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor. Violenţa în familie reprezintă un fenomen mult mai raspândit decât arată sondajele, deoarece unele cazuri nici nu sunt raportate. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în anul trecut, 69,2% dintre victimele violenței domestice din Republica Moldova au fost femei.
Pentru a combate această problemă majoră cu care se confruntă societatea, INJ și-a propus desfășurarea mai multor acțiuni. Astfel, în parteneriat cu Centrul de Drept al Femeilor și cu suportul Guvernului Suediei, vor avea loc online sesiuni de formare cu tematica „Practica judiciară privind examinarea cauzelor legate de violența în familie”. În jur de 70 de asistenți judiciari, grefieri, consultanți ai procurorilor vor fi familiarizați cu diferite aspecte ale acestui fenomen, fiind abordate mai multe subiecte atât din perspectiva psihologică, cât și din cea legală.
De asemenea, participanții instruirii vor vizualiza un film educațional privind violența în familie, realizat de Institutul Național al Justiției și Centrul de Drept al Femeilor, cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA în Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea răspunsului sistemului judiciar și al procurorilor la cazurile de violență în familie în Moldova”.
Amintim că „16 zile de activism împotriva violenţei în bază de gen” este o campanie internațională care debutează anual la 25 noiembrie, Ziua internaţională de luptă împotriva violenţei asupra femeii, şi finalizează la 10 decembrie, Ziua internaţională a drepturilor omului. În întreaga lume au loc diverse acţiuni pentru a informa și sensibiliza opinia publică referitor la violenţa în bază de gen.