Directorul Institutului Național al Justiției, Diana Scobioală, i-a primit în vizită, astăzi, 2 octombrie 2019, pe dr. Rosemary Kumwenda, Coordonator al Departamentului privind HIV, sănătate și dezvoltare în statele Europei de Est și Asiei Centrale, UNDP, John Macauley, Specialist regional în programe de sănătate și dezvoltare, UNDP, și Alexandru Cocîrță, Coordonator de programe UNDP Moldova. La întrevedere a mai participat Valentina Conțescu, șefa Direcției management instituțional a INJ.
Vizita a avut loc în contextul organizării la Chișinău a primului Forum Regional al Judecătorilor din Europa de Est și Asia Centrală privind HIV și Dreptul. Evenimentul se va desfășura în perioada 3-4 octombrie 2019 și va întruni participanți din Belarus, Georgia, Kârgâzstan, Republica Moldova, Federația Rusă, Tadjikistan și Ucraina.
În cadrul întrevederii, s-a discutat despre progresele realizate de INJ în vederea eficientizării activității pe segmentele: formării inițiale, formării continue și formării formatorilor, inclusiv despre obținerea a trei certificate internaționale care atestă calitatea instruirilor oferite de Institut.
Directorul a subliniat importanța organizării Forumului pentru exponenții sectorului justiției din regiune care va facilita schimbul de informații și experiență în domeniul protecției drepturilor persoanelor care trăiesc cu virusul HIV și co-infecții. Totodată, Diana Scobioală a specificat oportunitatea integrării modulelor privind HIV în formarea judiciară a beneficiarilor INJ.
La rândul lor, oaspeții au apreciat bunele relații de colaborare stabilite între UNDP și INJ, exprimându-și încrederea că parteneriatul va continua și în acțiuni comune ce vizează un domeniu atât de sensibil precum HIV, legea și drepturile omului.