În contextul Zilei internaționale pentru sprijinirea victimelor torturii, care este marcată anual pe 26 iunie, Institutul Național al Justiției a activat două e-cursuri prestate pe platformele de instruire la distanță ILIAS a INJ și HELP a CoE: „Standardele Comitetului european pentru prevenirea torturii și a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT)” și „Interzicerea relelor tratamente în contextul aplicării legii, securității și în alte contexte coercitive”.
Sesiunile de formare la distanță sunt dezvoltate de echipa Programului European al Consiliului Europei pentru formarea juriștilor în domeniul drepturilor omului, fiind adaptate la ordinea juridică internă și mentorate de formatori ai Institutului Național al Justiției, tutori certificați HELP.
Pentru a-și consolida cunoștințele și competențele în domeniul prevenirii și combaterii torturii și a relelor tratamente 92 de beneficiari ai INJ, printre care judecători, procurori, consultanți ai procurorilor, asistenți judiciari, grefieri, colaboratori din cadrul instanțelor și procuraturilor, formatori și audienți INJ, s-au înregistrat la aceste instruiri la distanță.
Primul curs are ca obiectiv principal familiarizarea participanților cu standardele esențiale ale CPT în diverse locuri de privare de libertate. Acestea includ secțiile de poliție, penitenciarele, centrele de detenție pentru imigranți, unitățile de psihiatrie și centrele de asistență socială. Al doilea curs se concentrează pe cadrul juridic european și internațional al drepturilor omului privind interzicerea relelor tratamente. Ambele instruiri sunt concepute pentru a oferi o pregătire comprehensivă și practică, fiind utilizate metode interactive, prezentări, teste de evaluare, scenarii și exerciții de reflecție, precum și studii de caz pentru a asigura o înțelegere profundă a subiectelor tratate.
Beneficiarii instruirilor vor primi certificate INJ în baza rezultatului testării finale.