Institutul Național al Justiției a fost vizitat, luni, 19 februarie 2024, de Gabriela Scutea, Înalt Consilier UE pentru justiție și procuratură de la Ministerul Justiției, pentru a purta discuții cu Ecaterina Popa, Directoare interimară a INJ.
Dialogul a fost centrat, în principal, pe identificarea oportunităților de colaborare cu instituții de resort din România în cadrul proiectelor finanțate prin intermediul Programului Justiție al Comisiei Europene, care vor contribui la aplicarea efectivă și coerentă a acquis-ului comunitar în materie penală. Totodată, a fost evidențiat potențialul proiectelor europene de a consolida capacitățile naționale și de a promova bunele practici în perspectiva integrării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Contextual, au fost abordate teme legate de cooperarea transfrontalieră pe segmentul pregătirii profesionale a beneficiarilor INJ, în special a procurorilor aflați în funcție și susținerea, de către Gabriela Scutea, fost Procuror General al României (2020-2023), a unei lecții publice în fața audienților INJ. De asemenea, a fost discutată posibilitatea organizării unei activități comune la Chișinău pentru INJ – INM (auditori și îndrumători de practică), prin suportul Misiunii Înalților consilieri UE în Republica Moldova. Totodată, au fost prezentate materiale de instruire, disponibile în limba română, cu accent pe cooperarea judiciară în materie penală.
La întrevedere au mai participat Olga Marandici, consilieră a Directorului INJ, șefă a Secției relații internaționale, și Marina Zarija, asistentă a Înaltului Consilier UE în domeniul justiției și procuraturii.
Misiunea Înalților Consilieri UE în Republica Moldova este un proiect finanțat de Uniunea Europeană cu o perioadă de implementare de doi ani, din ianuarie 2023 până în ianuarie 2025. Obiectivul său principal este de a acorda sprijin autorităților moldovenești în implementarea agendei de reformă și, în particular, în dezvoltarea capacităților necesare pentru implementarea Acordului de Asociere, inclusiv a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, precum și asistență pentru Procesul de negociere a aderării la UE.