21. 05. 2015
Institutul Naţional al Justiţiei, în cooperare cu Centrul de Drept al Femeilor, desfăşoară, în zilele de 21 şi 22 mai, modulul II al cursului de formare formatori „Implementarea legislaţiei Republicii Moldova cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie” – „Metode şi tehnici de instruire a adulţilor”.
Evenimentul se înscrie în cadrul proiectului „Consolidarea răspunsului judecătorilor şi procurorilor la cazurile de violenţă în familie”, implementat de Centrul de Drept al Femeilor cu suportul financiar al Ambasadei SUA în R. Moldova, al Misiunii OSCE în Moldova şi al Fundaţiei OAK.
Trainingul, început prin alocuţiunile Dianei Scobioală, Director executiv al INJ, şi Angelinei Zaporojan-Pârgari, Preşedinte al Centrului de Drept al Femeilor, are drept scop dezvoltarea profilului şi a competenţelor profesionale ale unui formator prin utilizarea tehnicilor de instruire, a metodelor activ-participative şi include sesiuni practice de proiectare şi dezvoltare a unor materiale de formare de calitate, elaborarea unei agende de formare şi a unui plan de sesiune de formare etc.
Subiectele incluse în agendă sunt prezentate de către Otilia Păcurari, dr. în drept, formator la Institutul Naţional al Magistraturii din România.
Menţionăm că în luna noiembrie 2014 a avut loc primul modul de instruire la care au participat experţi din Statele Unite ale Americii şi au împărtăşit cele mai bune practici în domeniul soluţionării cazurilor de violenţă în familie. Pe 25 iunie curent, se va desfăşura un atelier de lucru pentru acelaşi grup de formatori, iar din luna septembrie vor fi organizate seminare cascadă de instruire continuă privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice.