07. 03. 2013
O floare pentru Dumneavoastră
Mult stimate colege din sistemul justiţiei, Institutul Naţional al Justiţiei are deosebita plăcere să vă ureze sincere şi calde felicitări cu ocazia Zilei de 8 Martie.
Vă adresăm pe această cale cele mai frumoase urări de bine şi de prosperitate nu numai la locul de muncă, dar şi în rolul de soţie, de mamă, de înger păzitor al casei.
Vrem ca această primăvară să Vă înduioşeze sufletul cu miresmele primilor săi ghiocei, iar rândunelele să Vă readucă zâmbetul pe faţă şi bucurie în familie.
Să purtaţi la inimă întotdeauna mărţişorul dragostei, să iubiţi şi să fiţi iubite. Deschideţi geamurile şi o să vedeţi că primăvara vine întotdeauna cu parfum de fericire…
Vă dorim un 8 Martie cât mai frumos!
Anastasia Pascari,
Director executiv
CÂND FEMIDA IŞI SCOATE EŞARFA DE PE OCHI...
(Un PS al Secţiei relaţii cu publicul)
În ajun de 8 martie, întâmplarea a făcut să discutăm cu câteva femei care activează în sistemul justiţiei. Ne-am folosit de ocazie şi le-am adresat două întrebări la care unele au răspuns, iar altele s-au grăbit, fiind chemate de grijile acestui început de an. Citiţi mai jos răspunsurile la următoarele două întrebări:
1. Primăvara a venit iarăşi cu o sărbătoare rămasă tradiţională pe meleagurile noastre – ziua în care femeia are dreptul să se simtă cu adevărat ca un înger, ziua în care bărbatul îi aminteşte că înfloresc ghioceii – 8 martie. Îi simţiţi adierile înmugurite sau alte gânduri vă fură acest început de primăvară?
2. Pe care 8 martie din viaţa Dumneavoastră îl consideraţi cel mai frumos şi de ce?
„Această sărbătoare mă cheamă înapoi, în timpuri miraculoase şi promiţătoare…”
Svetlana Filincova,
Vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, preşedinte al Colegiului Civil, Comercial şi Contencios Administrativ
1. Acest început de primăvară nu-mi poate provoca altceva decât frământări plăcute şi îmi inspiră încredere în realizări fructuoase pe plan profesional.
Începutul primăverii, pe parcursul a mai multor decenii la noi, este legat de ziua de 8 martie – o zi plină de feminitate, zâmbete şi căldură sufletească. Sufletul mă îndeamnă să cred cu tot dinadinsul că acest început de primăvară le va aduce tuturor femeilor braţe de flori, zâmbetul pe buze şi multă fericire, precum şi împlinirea viselor alături de tot ce poate fi mai pur, mai sincer şi mai curat.
2. Deseori, sărbătoarea de 8 martie îmi trezeşte amintiri despre anii copilăriei, deoarece mi-a rămas în memorie ca o sărbătoare specială a copilăriei, dedicată mamei sau bunicii. Eram foarte mândră şi fericită atunci când mama sau bunica, primind un cadou realizat de mine la orele de desen, îmi răspundeau cu zâmbetul lor luminos şi călduros.
Au trecut ani, primesc şi eu cadouri de la oamenii dragi, dar această zi în continuare a rămas pentru mine „ziua mamei”, „ziua bunicii”, chemându-mă înapoi la timpurile miraculoase şi promiţătoare…
„Familia îmi dăruie buna dispoziţie şi puterea de a merge înainte”
Mariana Pitic,
judecător detaşat,
şefa Direcţiei instruire şi cercetare a Institutului Naţional al Justiţiei
1. În fiecare primăvară îţi programezi noi începuturi. Şi tocmai în aceste zile mă gândesc că succesul unui judecător în adevăratul înţeles al cuvântului nu vine de la sine, el nu poate rezulta decât în urma unui efort susţinut şi constant în formarea profesională. La acest capitol, îmi exprim gratitudinea, respectul şi recunoştinţa faţă de cei mai buni profesionişti din sistemul judecătoresc, care mi-au oferit sfaturi utile, mi-au insuflat simţul înalt al responsabilităţii şi încredere la exercitarea funcţiei de judecător.
Conştientizez că mi-ar fi foarte dificil să realizez echilibrul între viaţa profesională şi cea de familie, în cazul în care aş fi doar eu responsabilă de gestiunea gospodăriei, de creşterea şi educaţia copiilor. Sunt mulţumită că aici îmi vin în ajutor cei pe care îi am alături – părinţii şi soţul. Într-un fel, datorită sacrificiului lor reuşesc să mă dedau plenar profesiunii mele. Familia îmi dăruie buna dispoziţie şi puterea de a merge înainte. Începând cu anul 2003, între mine şi profesia de judecător am stabilit un angajament: să păstrăm echilibrul. În acest context, pot să declar sincer că mă simt o femeie împlinită şi ziua de 8 martie, rămasă tradiţională pe meleagurile noastre, mă face să resimt acest lucru, atunci când cei mai dragi îmi aduc în dar ghioceii primăverii.
2. Cel mai frumos 8 martie din viaţa mea a fost în anii 1998 şi 2008 – anii în care am trăit pe cele mai înalte culmi de fericire, deoarece eram în aşteptarea naşterii celor care îmi vor fi cele mai scumpe fiinţe de pe pămînt – fiicele mele.
Mă folosesc de această ocazie şi adresez tuturor femeilor – în special, stimatelor doamne care realizează actul de justiţie – felicitări. Să aveţi mereu o dispoziţie de primăvară, iar adierile de renaştere a naturii să vă aducă în casă liniştea, fericirea şi căldura sufletească.
„Vom obţine încrederea şi respectul din partea populaţiei”
Valentina Bradu,
procuror al raionului Criuleni
1. Cu adevărat, acest început de primăvară este deosebit. A a venit pe meleagurile noastre mult mai devreme, iar odată cu natura se înviorează şi activitatea noastră cotidiană. Primăvara aceasta mă găseşte la Procuratura raionului Criuleni, unde am revenit la 1 noiembrie 2012, unde m-am străduit să activez cu responsabilitate aproape 18 ani, după care am fost transferată în funcţia de procuror, apoi de adjunct al Procurorului raionului Dubăsari, iar din septembrie 2008 – Procuror interimar al raionului Dubăsari.
Probleme în activitatea unui Procuror al raionului sunt foarte multe, dar ele pot fi soluţionate, dacă te mobilizezi la examinarea lor corectă. Important este să poţi consolida colectivul pe care îl conduci, să faci o echipă, iar exemplul propriu să fie motiv de noi rezultate frumoase.
Odată cu revenirea mea la Criuleni, Procuratura raională a păşit pe calea succeselor, colectivul a obţinut încrederea societăţii, se perfecţionează profesional şi şi-a îmbunătăţit conlucrarea cu celelalte organe de drept din teritoriu. Vrem să demonstrăm că, prin corectitudine şi devotament profesional, se poate obţine încrederea şi respectul din partea populaţiei.
2. 8 martie este o zi specială pentru orice femeie. Este ziua în care cei dragi, inclusiv colectivul pe care îl conduc, mă fac capabilă să savurez din plin splendoarea acestei sărbători.
Fiecare 8 martie îl consider cel mai frumos, deoarece de fiecare dată familia se străduieşte să-mi creeze o bună dispoziţie, iar pe parcursul zilei primesc o mulţime de felicitări şi buchete flori, care îmi vor menţine mult timp starea de beatitudine interioară. Iar de data aceasta voi mai avea şi plăcerea să petrec puţin din timpul meu liber alături de nepoţica mea – Selina.
Nu uitaţi că femeia este un izvor care nu seacă niciodată şi mai este altarul fericirii pe pământ. Felicitări tuturor femeilor!
„Nu poate fi nimic mai pur decât ochişorii copilului plini de speranţă…”
Ruxanda Pulbere,
judecătoare la Judecătoria Bender
1. Sosirea primăverii a stârnit deja emoţii, duioşie şi speranţă în sufletele tuturor. Ce poate fi mai tulburător şi mai înălţător decât simfonia renaşterii naturii, decât sărutul blând al unei raze de soare sau decât zâmbetul unui firav ghiocel? Toţi aşteptăm miracolul primăverii, cu schimbări şi sentimente de trăire maximă.
La acest început de primăvară mă simt ca niciodată plină şi dornică de viaţă, în speranţa că deficienţele cu care se confruntă ţara vor avea un impact minim asupra reformei sectorului justiţiei, ca să putem continua cu paşi siguri programul de care, până la urmă, va beneficia întreaga societate. Sunt convinsă că toate greutăţile ne provoacă să facem paşi spre o nouă reuşită. Am siguranţa că, în curând, cu efortul tuturor, vom redobândi încrederea societăţii în eficienţa, independenţa, transparenţa, profesionalismul şi responsabilitatea celor care efectuează actul de justiţie.
În ajunul sărbătorilor de primăvară, îmi spun o dorinţă, mă programez să nu amân lucrurile care îmi plac, să fiu alături de oameni pe care îi iubesc, să-mi cer iertare de la cei pe care i-am jignit – ca să fiu liberă de a savura din plin poezia primăverii.
2. Cel mai frumos 8 martie din viaţa mea a fost în primăvară primului an de grădiniţă a fiicei mele – Vlada, care avea atunci trei anişori. Nu ştiu de ce, dar am perceput atunci ziua de 8 martie ca ziua mamei. Nu zadarnic se spune că, dintre toate calităţile unei femei, mai venerabila este cea de mamă. Îmi amintesc cu fior de inimă şi cu zâmbet pe buze de momentul în care mi-a umplut sufletul cu parfumul primelor floricele dăruite de ea. Nu poate fi nimic mai pur şi mai sincer decât ochişorii copilului plini de speranţă, cu gândul la mama sa. Au mai urmat zile de 8 martie cu cadouri şi flori, dar ziua în care fiica mi-a demonstrat că aceasta este sărbătoarea mea şi a ei a fost cea mai fericită.
„Peste sărbători planează umbra contextului actual, pur moldovenesc...”
Elena Neaga,
procuror adjunct la Procuratura sectorului Buiucani din municipiul Cişinău
1. E anotimpul superb, cu dragostea aprinsă într-un buchet de ghiocei. Dar uite, parcă ar trece pe alături, din cauza multitudinii de sarcini şi responsabilităţi zilnice puse pe umerii unui procuror. Profesia de procuror este una onestă, care are menirea să apere supremaţia legii, drepturile şi interesele ocrotite de lege ale cetăţenilor, în care principalele trăsături morale ale celui ce-o exercită sunt corectitudinea, perseverenţa, principialitatea şi buna reputaţie. Este important ca, în activitatea sa, un procuror să excludă spontanietatea şi atitudinea formală, dând dovadă de mult tact şi prudenţă, de un comportament echilibrat, prin care să-şi manifeste nivelul profesional, cultura generală şi trăsăturile morale.
Sunt gânduri de primăvară, nu? Dar peste ele planează umbra contextului actual, pur moldovenesc: volumul foarte mare de muncă, raportat la salariul foarte mic al unui procuror: 3500-3800 lei. În plus, aceşti colaboratori operativi rămân cu vârsta de pensionare tradiţională – 57 femeile şi 62 bărbaţii...
2. Toate zilele de 8 martie sunt frumoase, pline de feminitate, zâmbete şi căldură sufletească!
Dragi femei, fie ca spiritul acestei zile să Vă însoţească mereu, iar primăvara să vă inunde sufletul cu parfumul florilor sale şi al dragostei celor din jurul dumneavoastră. În special, femeilor care activează în domeniul justiţiei le transmit urări de bine şi succese în opera de protecţie a valorilor fundamentale ale societăţii în spiritul dreptăţii şi al adevărului.
„Cel mai fericit 8 martie a fost în anul în care am obţinut „funcţia” de mămică”
Veronica Cupcea,
preşedintele Judecătoriei Orhei
1. Oricât de repezită ar fi viaţa, întotdeauna aştept cu nerăbdare primăvara. Cine poate să reziste sentimentelor de bucurie şi fericire de care eşti cuprins atunci când poţi să admiri renaşterea naturii? Uneori, e de ajuns să simţi duioşia unui cer de primăvară, ca să-ţi reaminteşti că trăieşti cu adevărat. Sentimentul acesta e ca un leac care tămăduieşte problemele activităţii de zi cu zi. Nu în zadar se spune că ştiinţa nu s-a putut lăuda niciodată cu inventarea unui tranchilizant atât de puternic precum este o zi însorită de primăvară…
Programul încărcat de lucru nu-mi permite să aştept sosirea sărbătorilor. Ele vin vertiginos şi nici nu reuşeşti să-ţi arunci ochii prin geamul biroului de serviciu pentru a admira soarele de primăvară, de după vraful de dosare, nu vezi când ai trecut din iarnă în primăvară. Probabil, şi acesta este un plus al profesiei, deoarece e mai greu să fii în aşteptare şi e mai plăcut atunci când lucrurile bune precum sărbătoarea de 8 martie poposesc pe neaşteptate…
2. Dat fiind faptul că Ziua Internaţională a Femeii mai este numită şi Sărbătoarea Mamei, cel mai frumos 8 martie din viaţa mea consider că a fost în anul 1992, deoarece atunci am obţinut şi “funcţia” de mămică, ceea ce m-a făcut să mă simt cu adevărat femeie şi să conchid că sărbătoarea respectivă mă vizează cu adevărat. M-am simţit îndreptăţită să primesc felicitări în ziua dată, adică am intrat în toate „drepturile” acestei sărbători.