05. 11. 2013
Azi, în incinta Institutului Naţional al Justiţiei, 20 de judecători şi procurori s-au adunat pentru a audia un curs de instruire la capitolul legislaţiei naţionale şi internaţionale privind libertatea de conştiinţă, convingere şi religie. Evenimentul a fost organizat în cooperare cu Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR).
Seminarul, divizat în trei module, a început cu prezentarea, de către Michael Wiener, ofiţer pentru drepturile omului, OHCHR ONU de la Geneva, a standardelor internaţionale şi a bunelor practici privind libertatea de religie sau convingeri. Noutatea a constat în utilizarea videoconferinţei cu traducere simultană, care a facilitat considerabil participarea expertului străin la împărtăşirea experienţei şi a cunoştinţelor în domeniul dat, prin aplicarea tehnologiilor informaţionale.
Avocatul Olesea Perean, expert în drepturile religioase, face parte din Grupul de resurse pentru drepturile omului susţinut de Fundaţia Soros-Molodova. Dumneaei s-a referit la procedurile, provocările şi dificultăţile care apar la implementarea legislaţiei ce ţine de libertatea de religie sau convingeri, precum şi la adjudecarea cazurilor de acest fel.
În ultima parte a zilei, Claude Cahn, consilier pentru drepturile omului OHCHR, Oficiul Coordonatorului Rezident ONU în Moldova, a relatat despre recomandările şi concluziile lui Heiner Bielefeldt, raportor special privind libertatea de religie sau convingeri, care s-a aflat în misiune în R. Moldova în perioada 1-8 septembrie 2011. Dumnealui a menţionat că societatea moldovenească, fiind într-un proces de transformare rapidă, dezvoltă o cultură durabilă în domeniul drepturilor omului, inclusiv în cel al libertăţii de religie sau convingeri – drept respectat în mare măsură în R. Moldova. Cu toate acestea, există şi obstacole în ceea ce priveste asigurarea respectării depline a drepturilor omului pentru toţi, pe bază de non-discriminare şi egalitate.
În cadrul seminarului, participanţii au fost antrenaţi în activităţi pe echipe. Ei au fost divizaţi în cinci grupuri pentru a examina şi discuta studiile de caz. Acest moment a fost moderat de către Anna Lungu, consultant naţional pentru drepturile omului, OHCHR ONU, şi însoţit de comentariile de rigoare ale Olesei Perean şi Claude Cahn.