20. 05. 2015
Miercuri, 20 mai 2015, în incinta Institutului Naţional al Justiţiei, a fost lansat, pentru a fi dezbătut în public, un pachet de propuneri legislative,inițiat de un grup de 14 judecători.
Astfel, opinia publică și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale din Moldova vor putea în decursul a 30 de zile să-și exprime opiniile, să facă propuneri pentru îmbunătăţirea actului de justiţie şi sporirea integrităţii în rândul judecătorilor.
Iniţiativa de a dezbate în public propunerile privind modificarea legislaţiei ce vizează organizarea sistemului judecătoresc şi înfăptuirea justiţiei a fost apreciată de oficialii prezenţi la eveniment.
Reprezentantul Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Aneil Singh, a spus că propunerile de modificare a legislaţiei sunt complexe şi trebuie să fie analizate de specialişti, iar proiectele de lege să fie dezbătute şi comunicate publicului.
„Mă bucur mult să particip la deschiderea unei noi iniţiative şi sunt foarte impresionat de unele idei privind medierea, curtea de juraţi, aducerea persoanelor notorii în sistem, învestirea CSM cu funcţii de verificare a averilor judecătorilor. Toate acestea trebuiau făcute ieri, dar suntem cei care vor fi alături de voi la promovarea noilor idei. Centrul poate fi un leader în domeniul reformelor şi ar fi bine să revenim aici peste o lună de zile, la sfârșitul dezbaterilor anunțate”, a remarcat Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu.
Ministrul justiţiei, Vladimir Grosu, crede că „Sistemul judecătoresc trebuie să se purifice din interior, altfel, inevitabil, va fi schimbat din exterior. Până acum schimbările au venit din exterior în sistem, iar aceste iniţiative vor contrabalansa iniţiativele din exterior. Toate ideile necesită să fie promovate pentru a impulsiona reformele”.
Din partea societăţii civile, prezente la reuniune, au fost făcute propuneri de transformare a Centrului într-un forum de dezbateri, permanent şi interactiv, a tuturor reformelor din sectorul justiţiei.
Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale au afirmat că vor înainta propuneri și vor participa activ la definitivarea pachetului de propuneri privind modificarea legislației.