În perioada 4-5 decembrie 2023, la Strasbourg, Franța, s-a desfășurat cea de-a 41-a reuniune plenară a Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției. Din delegația Republicii Moldova a făcut parte și Vitalie Stratan, formator și membru al Consiliului Institutului Național al Justiției, judecător la Judecătoria Chișinău.
În agenda întrunirii s-au regăsit mai multe subiecte, printre care: adoptarea programului de activități pentru anul 2024-2025, reînnoirea mandatele grupurilor de lucru privind evaluarea sistemelor judiciare, a calității justiției, a managementul timpului judiciar, a justiției cibernetice și a inteligenței artificiale. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de soluționarea alternativă a litigiilor online care să asigure respectarea principiilor unui proces echitabil în contextul utilizării mecanismelor de inteligență artificială (IA), fiind pusă în discuție și implementarea Cartei etice europene privind folosirea IA.
Participarea la eveniment a delegației țării noastre a fost posibilă grație proiectului „Sprijin pentru modernizarea în continuare a managementului instanțelor judecătorești în Republica Moldova”, implementat în cadrul celei de-a treia etape a Programului comun al Uniunii Europene și al Consiliului Europei „Parteneriatul pentru Buna Guvernare”.