Anual Institutul Național al Justiției organizează concursul de referate adresat viitorilor judecători și procurori care are drept scop studierea aprofundată a unui anumit segment problematic la etapa actuală și dezvoltarea competențelor de soluționare în conformitate cu legislația națională și cu angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova.
Ediția din acest an a inclus 11 tematici din domeniul „Criza umanitară ca rezultat al conflictului armat din Ucraina”, iar audienții promoției a XV-a și-au prezentat referatele luni, 20 iunie 2022, în incinta Institutului. Lucrările elaborate de concurenți au vizat formele și tipurile de protecții internaționale; conceptul azilului potrivit dreptului internațional contemporan; rolul organizațiilor internaționale în protecția solicitanților de azil și a migraților nedocumentați; evaluarea credibilității în cadrul procedurii de azil; importanța Informației din Țara de Origine (ITO) în cadrul procedurii de determinare a statutului de refugiat; mecanismele regionale de protecție a refugiaților; respectarea dreptului la libera circulație a copiilor în timpul conflictului armat etc.
Cele mai apreciate referate au fost premiate, după cum urmează: pentru candidații la funcția de judecător, locul I –Tatiana Brumă, Ana Tipa; locul II –Dumitru Taracilă, Artiom Tataru; locul III – Anatol Pleșca; pentru candidații la funcția de procuror, locul I – Nina Furdui; locul II – Natalia Crețu; locul III – Serghei Perju, Ion Tulbure.
La evaluarea lucrărilor, juriul, format din Angela Motuzoc, Președinte al Consiliului Superior al Procurorilor, Victor Micu membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Marcel Moraru șef al Cabinetului ministrului de la Ministerul Justiţiei, Oleg Palii, Director executiv al Centrului de Drept al Avocaților, Natalia Poștaru ofițer de programe UNHCR Moldova și Oleg Rotari, formator INJ, s-a condus după repere ce țin de originalitatea formei de prezentare, problematizarea reflectată în referat, argumentarea coerentă, corectitudinea utilizării termenilor și limbajul juridic adecvat.