Astăzi, 2 septembrie 2020, Institutul Național al Justiției a dat startul examenelor de admitere la cursurile de formare inițială a candidaților la funcții de judecător și de procuror.
Tradițional, sesiunea de admitere se realizează în două etape: proba scrisă electronică, constituită din testul psihologic eliminator, urmat de un test de specialitate, și proba orală, care presupune rezolvarea a două spețe ce includ aspecte de drept material și procesual.
În contextul pandemiei de Covid-19 și al respectării recomandărilor autorităților privind menținerea distanței fizice, testul psihologic eliminator se va desfășura timp de trei zile. Concurenții, divizați în 14 grupe mici și echipați cu măști de protecție, vor fi evaluați prin intermediul programului computerizat. Pentru a promova acest test, participanții trebuie să obțină cel puțin nota „cinci”.
În etapa a doua a probei scrise – testul de specialitate – vor fi admise doar persoanele care vor trece cu succes testul precedent. Potrivit Calendarului de desfășurare a concursului de admitere, aceasta se va derula în perioadele 9-11 și 14-16 septembrie, după expirarea termenului de depunere și examinare a contestațiilor.
Rezultatele primei etape a probei scrise vor fi afișate pe site-ul INJ sâmbătă, 5 septembrie 2020.