Judecătorii învaţă normele europene ale dreptului la respectarea vieţii private şi familiale

27. 09. 2012

Timp de două zile, 26 şi 27 septembrie, la Institutul Naţional al Justiţiei are loc seminarul „Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale. Protecţia dreptului la proprietate. Probele şi mijloacele de probă. Aspecte practice ale unificării practicii judiciare”.

<--break->Cursul este destinat judecătorilor, fiind organizat de INJ în cooperare cu Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii în Moldova (NORLAM).

„Ţinând cont de evoluţiile care au loc în jurisprudenţa Curţii Europene şi de greşelile pe care le comit statele-membre ale Consiliului Europei la soluţionarea diferitor litigii în domeniul dat, în special, statul nostru – R. Moldova, am programat, în comun cu colegii noştri de la NORLAM, desfăşurarea unor seminare pentru a studia unele articole din Convenţia Europeană şi a le aplica în mod corect”, a menţionat Anastasia Pascari, director executiv al INJ.
 
Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale a fost adoptată la Roma, la 4 noiembrie 1950, de către statele-membre ale Consiliului Europei. Pentru R. Moldova această Convenţie a intrat în vigoare la 1 februarie 1998. Toate statele-părţi ale Convenţiei au integrat-o în legislaţia lor. Astfel, aceasta a devenit parte componentă a sistemului de drept al statelor-membre, iar aplicarea prevederilor Convenţiei este obligatorie pentru autorităţile publice şi instanţele judecătoreşti naţionale. Orice persoană, care se află sub jurisdicţia acestor state, are dreptul să invoce respectarea, de către stat, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale garantate de Convenţie. Articolul 4 al Constituţiei R. Moldova reglementează expres că, în cazul în care legea naţională contravine convenţiilor la care statul nostru este parte, se aplică, în mod prioritar, tratatele internaţionale.
 
Experţii Misiunii Torolv Groseth, judecător, Marit Evjemo, procuror public, Bjorn Larsen, procuror, Harald Ciarlo, avocat, şi formatorul naţional Vlad Gribincea, avocat, preşedintele Centrului de Resurse Juridice, s-au oprit detaliat la unele articole din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale: Articolul 8 – Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie; Articolul 9 – Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; Articolul 10 – Libertatea de exprimare; Articolul 13 – Dreptul la un recurs efectiv; Articolul 14 – Interzicerea discriminării; Articolul 1 din Protocolul adiţional nr. 1 – Protecţia proprietăţii.
 
În cadrul seminarului au fost prezentate cazuri concrete menite să aprofundeze cunoştinţele participanţilor în domeniul dat. La final, audienţilor le-au fost înmânate certificate de participare.