Invitație de participare la activități de formare online prestate de Institutul Național al Magistraturii din România

04. 09. 2024

Stimați beneficiari ai INJ,

Aveți oportunitatea de a participa la șase activități de formare online prestate și certificate de Institutul Național al Magistraturii din România.

Seminarele cu genericul „Instrumente și bune practici de comunicare pentru îmbunătățirea activității de relații publice a personalului din sistemul judiciar”  vor fi organizate separat pentru următoarele categorii:

  • judecători și procurori (5 locuri);
  • judecători cu funcții de conducere (5 locuri);
  • procurori cu funcții de conducere (5 locuri);
  • purtători de cuvânt (5 locuri);
  • formatori INJ (5 locuri);
  • alte categorii de profesioniști din sistemul judiciar (5 locuri).

Sesiunile de instruire au ca scop dezvoltarea abilităților de comunicare ale participanților, contribuind astfel la consolidarea relațiilor cu mass-media și cu societatea, precum și la avansarea pregătirii profesionale pe segmentul dat.

Perioada de înscriere: 4.09.2024 – 23.09.2024.

Perioada de derulare: 1.10.2024 – 31.12.2024.

Aplicați aici!

Activitățile de formare sunt parte a proiectului „Asistență în domeniul justiției – Consolidarea capacității instituționale a Institutului Național al Justiției din Republica Moldova”, finanțat de Guvernul României  – Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul RoAid.