15. 07. 2015
Azi, 15 iulie 2015, Institutul Naţional al Justiţiei, în colaborare cu ABA ROLI Moldova, a organizat cursul de formare continuă cu genericul „Investigarea şi examinarea infracţiunilor care aduc atingere activităţii de serviciu, dar care nu sunt legate nemijlocit de corupţie”.
Organizatorii instruirii şi-au propus să dezvolte aptitudini şi abilităţi practice ale judecătorilor şi procurorilor prezenţi la training în calificarea şi investigarea infracţiunilor încadrate în articolele 327, 328 şi 329 ale Codului penal – abuzul de putere sau abuzul de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu şi neglijenţa în serviciu.
Seminarul, divizat în trei module – Calificarea şi investigarea infracţiunilor care aduc atingere activităţii de serviciu, dar care nu sunt legate nemijlocit de corupţie, Disocierea infracţiunilor de la art. 327 de unele fapte penale conexe, Problematica investigării şi judecării infracţiunilor care aduc atingere activităţii de serviciu, dar care nu sunt legate nemijlocit de corupţie –, a cuprins mai multe subiecte, pe care le puteţi vedea aici.
Judecătorii şi procurori au fost instruiţi de către formatorii Mihai Ivanov, procuror de la Procuratura Anticorupţie, şi Viorel Morari, procuror, şeful Secţiei conducerea urmăririi penale în organele centrale ale Serviciului Vamal şi Ministerului Afacerilor Interne din cadrul Procuraturii Generale.