Perspective noi de cooperare pentru Republica Moldova și Republica Italiană pe segmentul formării judiciare de calitate a profesioniștilor din sectorul justiției au devenit posibile datorită Memorandumului de Înțelegere încheiat între Ecaterina Popa, Directoare interimară a Institutului Național al Justiției, și Giorgio Lattanzi, Președinte al Școlii Superioare de Magistratură (SSM).
Evenimentul a avut loc pe 19 ianuarie 2023, la Roma, Italia, în cadrul căruia părțile s-au arătat dispuse să instituie un cadru durabil de conlucrare în vederea schimbului de bune practice și a eficientizării procesului de dezvoltare profesională care să corespundă necesităților identificate în ambele țări.
Conform documentului, cele două instituții își propun inițierea și desfășurarea mai multor activități pentru beneficiarii INJ și SSM, precum și pentru cei responsabili de activități de formare și de cercetare științifică. Astfel, vor fi organizate atât vizite de studiu, conferințe, ateliere de lucru și seminarii comune, cât și schimb de documente, broșuri și publicații în domeniul dreptului și al formării judiciare.
La semnarea Memorandumului au mai fost prezenți Olga Marandici, șefa Secției relații internaționale a INJ, Gianluca Grasso, responsabil de relații internaționale al Comitetului director al SSM, și Federica Tondin, secretar general al SSM.