17. 06. 2014
În luna mai anul curent, Reţeaua Europeană de Formare Judiciară a Uniunii Europene a făcut o invitaţie oficială Institutului Naţional al Justiţiei din Republica Moldova pentru a participa la lucrările Adunării Generale a acestui prestigios for european în domeniul justiţiei.
Pe calea integrării europene, Institutul Naţional al Justiţiei susţine mai multe activităţi ce-şi au scopul aplicarea normelor şi standardelor europene în procesul de instruire a persoanelor care înfăptuiesc actul de justiţie. Anume în cadrul acestor activităţi, Institutul a urmărit în ultimii ani obţinerea statutului de observator al Reţelei Europene de Formare Judiciară, consolidându-şi relaţiile de cooperare cu diferite organisme internaţionale, proiectele şi programele cărora oferă noi posibilităţi de sporire nu numai a capacităţilor instituţionale şi manageriale, dar şi a celor ce ţin nemijlocit de modernizarea proceselor de instruire.
În străduinţele sale de a se încadra în reţeaua europeană, Institutul Naţional al Justiţiei a fost şi este susţinut de colegi din mai multe instituţii de magistratură europene, s-a bucurat de suportul consolidat acordat de către Institutul Naţional al Magistraturii din România, în special – din partea doamnei Octavia Matei-Spineanu, Directorul INM. În urma bunei colaborări, a apărut posibilitatea examinării cererii privind acordarea Institutului Naţional al Justiţiei din Republica Moldova a statutului de membru-observator în cadrul Adunării Generale EJTN.
Adunarea Generală a Reţelei Europene de Formare Judiciară a institutelor de magistratură din statele-membre ale Uniunii Europene şi-a desfăşurat lucrările în clădirea Şcolii Naţionale de Judecători din Grecia, la Thessaloniki, pe 12 şi 13 iunie anul curent. Participanţii au fost salutaţi de către dl Wojciech Postulski, Secretarul General al Reţelei Europene de Formare Judiciară. În faţa celor prezenţi a rostit un mesaj şi dl Michael Pikramenos, Directorul general al Şcolii Naţionale de Judecători din Grecia. Luările lor de cuvânt au fost susţinute de reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai autorităţilor publice din Grecia.
La lucrările Adunării Generale au luat parte reprezentanţi ai tuturor institutelor de magistratură din statele membre ale Uniunii Europene, ai Comisiei Europene şi ai organizaţiilor internaţionale cu vocaţie în domeniul justiţiei. Delegaţia INJ din Moldova a fost reprezentată de către Mariana Pitic, şefa Direcţiei instruire şi cercetare, şi Eugenia Kistruga, şefa Secţiei resurse umane şi documentare.
Participanţii au discutat pe marginea unor probleme de interes comun: raportul anual al Secretarului General, raportul anual al Comitetului de conducere, viitorul Reţelei Europene de Formare Judiciară.
În cadrul primei zile de lucru, un loc aparte l-au avut discuţiile privind cererile pentru obţinerea statutului de observator înaintate de către Academia Judiciară din Serbia, Institutul Naţional al Justiţiei din Republica Moldova şi a Institutul de Justiţie din Georgia – reprezentanţii acestora prezentând rapoarte de susţinere a solicitărilor înaintate. Vom menţiona că toate delegaţiile statelor membre ale UE prezente la întrunire au votat unanim şi, astfel, Institutul Naţional al Justiţiei din Republica Moldova, Academia Judiciară din Serbia şi Institutul de Justiţie din Georgia au fost acceptate în cadrul Reţelei Europene de Formare Judiciară a Uniunii Europene cu statut de observator, statut care urma să fie acordat oficial odată cu intrarea în vigoare a Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.