În perioada 4-8 septembrie 2023, la Budapesta, Ungaria, a avut loc o nouă ediție a Programului de mentorat pentru profesioniștii din domeniul juridic. Reprezentanți ai sistemului de drept național din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina s-au reunit pentru a-și consolida atât competențele cu privire la Convenția de la Istanbul a Consiliului Europei și la standardele ce țin de egalitatea de gen, cât și abilitățile de formare în cadrul instituțiilor judiciare din țările Parteneriatului estic. Cinci formatori ai Institutului Național al Justiției au participat la acest program, pentru ca, ulterior, să aplice cunoștințele în pregătirea altor profesioniști din sistemul de drept.
Sesiunile de instruire au fost facilitate de experții Consiliului Europei, Zora Csalagovits și Elisabeth Duban, care au pus accentul pe o abordare diferită a metodologiei de predare ce stabilește o legătură între teoriile privind accesul la justiție, cadrul internațional în materia drepturilor omului și activitatea zilnică a profesioniștilor. De asemenea, participanții au fost familiarizați cu utilizarea „Ghidului pentru elaborarea unui program de mentorat privind accesul femeilor la justiție”, care a fost conceput pentru a spori învățarea continuă a practicienilor din sectorul justiției, în special a judecătorilor și a procurorilor. Astfel, acest instrument va permite persoanelor mentorate să se concentreze asupra a trei aspecte ale îmbunătățirii accesului femeilor la justiție: asocierea conceptelor abstracte cu munca lor de zi cu zi, referirea la dreptul internațional în cauzele interne, identificarea și reacționarea la stereotipurile de gen și prejudecățile de gen în practica juridică.
Programul de mentorat al Consiliului Europei pentru profesioniștii din domeniul juridic s-a desfășurat ca parte a proiectului regional al Parteneriatului pentru Buna Guvernare III „Accesul femeilor la justiție – respectarea Convenției de la Istanbul și a altor standarde europene privind egalitatea de gen”.